Versuri peste poză, oarecum despre poză (8) – Trandafiri

Ambele poezii sunt preluate de pe blogul pe care am scris (şi sper să mai scriu) sub masca anacondelor, dar prima e un pic adaptată, originalul sună ca mai jos. Iar pozele sunt din colecţia mea de anul ăsta.

Contabilitate

18.12.2020

O molimă (glosă)

E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.
E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?

E linişte-n oraş, iubito, pe stradă umbre dorm, visând.
Se întrevăd pe la ferestre doar feţe palide, tăcând.
Se-naltă ochii către zarea unui crepuscul sângerând,
Spre soarele ce-n lături cade, de febră mistuit, gemând…
E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.

E frig azi în oraş, iubito, e spaima îngheţat vestmânt.
Azi, printre frunze zgribulite, un suflu rece-şi ia avânt
Şi le trânteşte, terfelite, ca galben acoperământ,
Pe strada umbrelor tăcute, pe-asfalt crăpat şi pe pământ.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.

E muzică-n oraş, iubito, e bocet de ecou răsfrânt,
Ici rugăciune către ceruri, aici cu demoni legământ;
Ne facem toţi fraţi cu aceia ce azi ne par de neînfrânt,
Piloni ai punţii peste hăul unui hidos presimţământ.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.

E zarvă în oraş, iubito, se-aud speranţe sucombând.
E toată-ncrederea pierdută? N-a fost decât un vis plăpând?
Ne bombardează veşti întruna, oribile din când în când.
Sunt scrise vorbe de ocară, se bat cu litere, vibrând.
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.

E panică-n oraş, iubito, e-un sunet subteran şi crunt.
Se încâlceşte-ntre sinapse, nu-şi uită niciun amănunt,
Le stivuieşte, face-un munte din orice-a fost cândva mărunt.
Doar timpul ni se îngustează, se gârboveşte, e cărunt.
E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?

E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.

29-30 octombrie 2020

Versuri peste poză, oarecum despre poză (1) – Speranţe

Vreau

Trăim sperând

23 iulie 2019
(pentru Jocul Cuvintelor nr. 222)

Vinerea patimilor

---

clic pe imagine

De Crăciun

Completare (28.12.2018): Există şi o variantă sonoră.

Labirint

Nu-mi plac diminutivele, de-aia am măsluit duzina – un piculeţ (sic!). Am făcut aripioara aripă. Mie diminutivele îmi par lipsite de forţă, jucării puerile, dulcegării sau leşinături – deşi sunt încărcate cu ironie potenţială; probabil că o duzină de diminutive ar avea hazul ei.

Gazon veşted, însetat,
Rouă pe flori la zvântat,
O fântână şi-o mărgea,
O bancă şi-o narghilea,
Pe-o statuie-un porumbel,
Un motan rânjind la el,
Vuiet tulbure de vânt
Pe-o aripă de vis frânt,
Biscuit în glod căzut,
Nu muşcat, ci ne-nceput,
Ani lumină şi o stea…

Totu-i scris în palma mea,
Ca notiţă-n grai cifrat –
Labirint întortocheat
De cuvinte răzleţite
Prin idei zburătăcite.

Rugăciunea Chiţurinei