Cu motanul în metru antic


Când la culcare merg, în zorii zilei,
Se colorează cerul colo-n zare
Şi îmi pătrunde roşul sub a pleoapei
Îngreunare.

Să plângă-n laptop până nu mai poate
Îmi las traducerea neterminată,
Şi îmi port grabnic somnul spre motanul
Ce-n pat aşteaptă.

Nu credeam să-nvăţ a îl iubi cândva
Pe-acest tărcat cu gheare ascuțite;
Crezut-am că-mi va face ani de-a rândul
Doar zile fripte.

Dar toarce-n el tandreţea unui suflet
Întotdeauna cald sub blana-i moale,
Şi simt în ochii lui rotunzi o vrajă
Ce-mi dă târcoale.

Când se-arcuieşte şi mă şterge-n treacăt
Cu scurtele-i atingeri repetate,
Ştiu că există-n viaţă bucurie
Pe săturate.

3 mai 2016
ca răspuns la provocarea lansată de psi

Delir cu lună (glosă)


unealta folosită pentru personalizarea pozei

Cutreierând printre hârtoape,
Implor, cu lupii împreună:
Să vină nori, luna să-ngroape!
Să-mi piei din ochi, lună nebună!
Astrule orb, chemare tristă,
Lumina-ţi de-mi strecori sub pleoape,
Am lac de lacrimi în batistă,
Departe-mi e ce-a fost aproape.

Mă cheamă… nu ştiu ce mă cheamă.
E dor, e vis, e nebunie?
În minte-mi intră fără teamă.
E-a lunii rază,-n agonie?
E o lumină surghiunită,
Prin neguri crâmpoţită-n şoapte,
Zdreanţă de zi nelegiuită
Cutreierând printre hârtoape?

O simt ca pe un soi de tropot,
E blasfemie şi sudalmă,
Şi-not în sunete de clopot,
Şi-apoi îmi plânge luna-n palmă.
Şi-mi este sete, şi mi-e foame,
Şi parca-aş vrea să muşc din lună,
Rup carne din ideograme,
Implor, cu lupii împreună.

Dar nimeni nu mă înţelege,
Mi-e vorba urlet frânt în şapte,
Lumina mi-e fărădelege,
Iar negura-i un fel de lapte
Supt dintr-un sân de piatră seacă
Care m-apasă peste pleoape.
Şi-apoi curg raze, mă atacă!
Să vină nori, luna să-ngroape!

Dar nori-s surzi, sau sunt cu lanţuri
Legaţi de chei de boltă-naltă.
Stau neclintiţi, ring pentru danţuri
Ce strâng belele laolaltă,
Închipuind cadrilul vieţii.
Şi văd nestingherita lună
Lucind şi-n faptul dimineţii.
Să-mi piei din ochi, lună nebună!

Dar tot o văd, şi-aud şi vântul,
Şi-o clipă cred că el mă cheamă
Când îşi tot şuieră cuvântul
Foşnind prin galbena grozamă.
Dar n-a fost el. Râde şi pleacă.
Şi-mi lasă vocea-ţi de altistă
Sub soare-n amintiri să-mi zacă,
Astrule orb, chemare tristă.

E tristă, sau e nebunie,
Un balamuc de glasuri roşii,
Speranţă-ntr-o şarlatanie,
Un borş în care mor cocoşii?
Nu ştiu şi nici nu îmi mai pasă,
Căci iar vin nove la agape
Şi-mi creşte-n minte-o nebuloasă
Lumina-ţi de-mi strecori sub pleoape.

Ce-s pleoapele şi la ce-s bune?
Când le cobor sub raze rele
Sub ele prind sclipiri nebune,
Şi-n irisuri am dans de iele
Ce sparg culoarea cu piciorul.
Verdele, sub căprui, rezistă,
Dar tropăie-ndrăcit soborul,
Am lac de lacrimi în batistă.

Mi-e verde-acum lumina lunii,
Iar bezna vrea să se-nroşească.
Nu, nu mă-nchideţi cu nebunii!
Raţiunea mea vrea să trăiască!
Da, am în ea un soi de tropot,
Şi-l caut cu priviri mioape,
Şi-apoi aleargă totu-n ropot…
Departe-mi e ce-a fost aproape.

Departe-mi e ce-a fost aproape.
Am lac de lacrimi în batistă,
Lumina-ţi de-mi strecori sub pleoape,
Astrule orb, chemare tristă.
Să-mi piei din ochi, lună nebună!
Să vină nori, luna să-ngroape!
Implor, cu lupii împreună,
Cutreierând printre hârtoape.

19 aprilie 2016


Am comis 😛  a doua glosă (prima e aici) ca să nu las neonorată provocarea la jocul în care şi-au înscris deja glosele psi şi olimpiana alma. 🙂

Aleea amintirilor (haiku x 2 + reblogare)


V-am abandonat
pe o alee tristă,
amintirilor.

Vă chem câteodat’ –
versuri de pe o listă
a lacrimilor.

VeroVers

imagine preluată de aici

Vine-o milostivă vreme

Când durerile-s poeme,

Despletind, din vers în vers,

Jalea, crâncen univers

Dintr-un suflet chinuit,

Printre slove adormit,

Cu plasturi din vorbele

Care nu-şi dorm nopţile.

22 mai 2014

Vezi articol original

GHEORGHE


… pe vremuri ne făceam cadou unul altuia poezii

.

Gândurile mele toate

Haină ţie îţi vor ţese,

Ele tot roind în juru-ţi,

Oră de-oră, tot mai dese.

Roiul lor, ce te cuprinde,

Gingaş vrea să te mângâie;

Haina lui s-o porţi într-una,

El de mine să-ţi tot spuie.

13 aprilie 1982

Elefantasme şi/sau tontoane


sursa imaginii

.

Elefantasmele m-au întrebat dacă-s stele.

La naiba, le-am răspuns, sunteţi pietroaie grele!

Eroare! a zis ghiduşul ce-mi butonează-n ţeastă,

Fii mai atentă, zău, şi-uită-te pe fereastră!

Afară nu sunt stele, şi nici pietroaie nu-s,

Nu sunt decât tontoane, le-ai aruncat de sus.

Tontoane? -ntreb. Ce-s alea? Doar de arcane ştiu.

Ah, uite-te, te uită, pe stradă e pustiu –

Spune din nou ghiduşul –, tontoanele-au plecat.

Mai ieri erau arcane, dar azi s-au tontoanat!

Elefantasme-s toate – doar toamna, pe-nnoptat…

.

22 octombrie 2012

.

Cu elefantasmele s-au mai jucat: psi, almanahe, scorpio, Dictatura Justiţiei, incognito, Mariana, Carmen Pricop

Torid


lângă spatele torid al laptop-lui

.

Telurice ştime se-nalţă, nebune, în aer fierbinte le vezi vălurind…

Omizile toate-au murit de căldură, se coc pe asfaltul încins, sfârâind…

Răpus de-osteneala mâncării prea bune, un mâţ doarme dus sub raze fierbinţi…

In camera-ascunsă de draperii groase, umbrele zac la răcoare, cuminţi…

Departe sunt zilele scurte, geroase, le-urăşţi dar le-ai vrea, toropit, picotind…

1 iulie 2012

.

pt. live in pictures

Sonet (pentru bunica)


Cu bunica în Herăstrău, pe vremea când se numea „Parcul Stalin”

.

Ştiu, e un proverb străbun:

„Dacă n-ai bătrâni, să-i cumperi!”

Iar de-i ai, nu sta în cumpeni,

Fă-le traiul cât mai bun!

 .

Eu n-am făcut aşa dintotdeauna,

Nici de acum n-o face-voi mereu;

Aşa e „soiul rău”, se schimbă greu.

Însă, te rog, mă iartă tu acuma.

 .

De patru ori ai douăzeci de ani

Şi încă unul azi li se adună.

Mă iartă, să-ţi pot spune „La mulţi ani!”,

 .

Să pot visa, zâmbind, în nopţi cu lună,

Nu c-am găsit mormane-ntregi de bani,

Ci că tu râzi, bunica mea cea bună!

 .

29 iunie 1976

.

Bunica (trecută în nefiinţă acum aproape 31 de ani) era născută pe 29 iunie. Am mai scris pentru ea încă două poezii (aici şi aici). Cea de mai sus merge şi la Life in pictures.

Glosă (Daruri pentru Mâine)


Iubitul meu, azi vreau să-ţi dărui,

Din zestrea lumii, flori şi fluturi,

Ca dragostea nicicând să-ţi nărui,

Ca visele nicicând să-ţi scuturi.

.

Şi gând şi suflet azi îmi cântă

Un imn de dor, cum altul nu-i;

Şi tot ce inima-mi încântă,

Iubitul meu, azi vreau să-ţi dărui.

 .

De-un an am strâns doar nopţi senine

Şi zile doar ca dulcii struguri,

Şi-am adunat, mergând cu tine,

Din zestrea lumii, flori şi fluturi

.

Din care azi înalţ, în tihnă,

Palat de vis, frumos cum ceru-i,

De orice-i rău păzit cu râvnă,

Ca dragostea nicicând să-ţi nărui.

 .

În el ne-o fi, iubite, traiul

Mereu frumos, ca la-nceputuri,

Ne vom păstra acolo raiul,

Ca visele nicicând să-ţi scuturi.

.

Ca visele nicicând să-ţi scuturi,

Ca dragostea nicicând să-ţi nărui,

Din zestrea lumii, flori şi fluturi,

Iubitul meu, azi vreau să-ţi dărui.

18 septembrie 1982

Imaginile animate au fost preluate de pe Natura în Culorile Florilor şi Fluturilor
Căutaţi daruri pentru mâine şi la: psi, redsky, blueriver, abisuri, almanahe, virusache, scorpio, cita, tiberiu, rokssana
Poezia se alătură şi jocului „life in pictures„, iniţiat de Costin Comba.
Iar azi, 13 octombrie 2014, mă bate gândul să redenumesc poezia „Cadou” şi s-o înscriu în tabelul lui Eddie. 🙂

Recviem


fotografie primită prin e-mail

.

Astăzi mi-a murit un vis.
O speranţă mi s-a stins.
A fugit, pală de vânt,
Timp în urmă-i fluturând.

.

Oare unde merg, când mor,
Visele de muritor?
Astăzi mi-a murit un vis.
O speranţă mi s-a stins.

.

Flori de măr, şi flori de mac,
Albe flori de liliac –
Toate, putrede,-n abis…
Peste ele, greu, a nins.
Astăzi mi-a murit un vis…

.

25 ianuarie 1984 – 22 februarie 1995


===
Pentru Life in Pictures (cred că Recviem e un titlul potrivit pentru o zi de 11 septembrie) şi cu mulţumiri pentru comentatorii, pinguitorii (Vania, Rokssana, Shayna, Teo, Carmen, Stropi de Suflet, Zamfir Pop, Zina, Mirela Pete) şi cititorii articolelor precendente de pe acest blog.

Iubesc orice te-apropie de mine…


Stereogramă de pe coperta Revistei Misterelor

. 

Ce mult te-am iubit!

E greu de crezut?

Mi-e ciudă c-am pornit

Un joc necunoscut!

La tine am vrut,

Tare-am vrut să renunţ;

Tot ce-am gândit şi-am făcut

Era fără rost. Mă asculţi?

Am gândul plin de tine,

Mereu, fără răgaz;

Iubesc orice te-apropie de mine:

Un gest, o vorbă bună, un necaz.

Bine ar doar al meu dac-ai fi!

Iubesc orice m-apropie de tine,

Te-am iubit, te iubesc… Oare ştii?

 .

Ce mult te iubesc!

E greu de crezut?

Mi-e greu să sfârşesc

Un joc început!

La tine aş vrea,

Tare-aş vrea să renunţ;

Tot ce-aş încerca

E zadarnic. Mă asculţi?

Iubesc orice te-apropie de mine:

Un gest, o vorbă bună, un necaz.

Bat aripi – gânduri zboară către tine;

E greu să lupt c-un dor, fără răgaz!

Si lacrimi vreau durerea să-mi aline…

Cu ele peste foc torn însă… gaz!

 .  .  .  .  .  .  .

22 mai 1976

.  .   .  .  .  .  .  .   .  . 

Pe tema aproape au mai scris, într-un fel sau altul: psipsina, papagigli, BlueRiver, scorpio72, Cita, Grişka
%d blogeri au apreciat asta: