Pseudo-amintire parfumată


– din ciclul „Valorificarea superioară (sic! sau sâc!) a advertorialelor refolosibile”

 

Motto:

„Iti mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă…”
(Cincinat Pavelescu – Intimă)

 

Eu mi-amintesc, îmi amintesc, desigur.
Erai tăcut, timid, păreai nesigur,
Aşa cum nu te mai văzusem niciodată.
Iar faţa îţi era împurpurată.
Seara era tristă, de târzie toamnă,
Şi becul avea o lucire ce-ndeamnă
La sumbră visare. Alean şi suspin
Pluteau, cumva, în aer, din senin.

Te-ai apropiat cu un zâmbet bizar.
Îţi zvâcnea colţul gurii. Speriat. Rar.

— E noiembrie, ai spus. Cad frunze duium.
N-ai vrea să le dai… cumva… alt parfum?

Şovăitor, îţi tremura glasul
Şi te acompania, tic-tac, ceasul
Vechi, singuratic pe o etajeră,
Pârând să atace firava frontieră
Dintre noapte şi zi, precaut, tiptil,
Ca un pas săltăreţ şi naiv, de copil.

— Ştii, ai mai spus, surâzând, vrei, nu vrei,
Uneori cumperi parfumuri pentru femei,
Pentru că ele sunt flori ce doresc
Să le reverse, ca vrajă, dacă iubesc…

Iubesc… Cuvânt-cânt, căci mă întrebam
Dacă iubesc, dacă,-n ascuns, te iubeam…
În ascuns, cu dorul ascuns în sufletul meu,
Atât de ascuns… că nu-l vedeam nici eu!

Ascunsă-ţi era mâna dreaptă, la spate,
Şi-apoi mi-ai întins-o, şi stelele toate
S-au aprins rând pe rând şi-au clipit
Oglindite în ceea ce mi-ai dăruit:
O sticluţă cu tentă gălbuie, rotundă,
În care parfumul ghiceam că abundă.


— Dolce Vita de la Christian Dior.
Parfum viu, care strigă: „Mi-e dor!
Mi-e dor de bucuria veţii fericite,
Dulce viaţă în doi, suflete împletite!

Dopul părea un mic glob de cristal,
Iar cuvintele tale, spumă de val,
Dantelă de vrajă care s-a aprins,
Când micul flacon, surâzând, l-am deschis.

Şi-atunci, brusc, s-a revărsat bucuria.
Tânără, liberă, a ţâşnit armonia…
Aroma lemnului de trandafir,
Cu scorţişoară pe-aripi de zefir.
Încet, miresmele s-au prins într-un vals,
Cu note de floare şi lemn în balans.
Un grapefruit, o piersică şi o caisă
Cu trandafiri şi crini pe scenă deschisă
Au ieşit, fluturând, într-o feerie,
Văluri de senzuală magnolie.
Santal, cedru şi cocos li s-au alăturat
Şi-n ritmuri de vanilie au dansat
Pentru mine, când, sacru ritual,
Am încercat cu-un vârf de deget banal
Lichidul suav, purtător de miresme,
De multe şi noi, minunate fantasme.

Fantasme? Nu, totul era palpabil, real.
Aveam jăratec din belşug pentru cal,
Pentru impetuosul armăsar al iubirii,
Ce-ascultă legea firii, galopând cu mirii.

Eu mi-amintesc, îmi amintesc, fireşte,
Nimic în mine nu se îndoieşte
Că te iubeam atunci, în noiembrie,
Că ne iubeam, c-a fost o nuntă decembrie.
Că am avut un parfum ca inel de logodnă,
Că ne iubim şi-acum, deşi nu mai sunt blondă,
Că,-ntr-un noiembrie-al vieţii, port, în părul albit,
Parfum de cedru, de santal şi de vis împlinit.

3 noiembrie 2014


Concursul lui psi (dau parfum la schimb cu o poveste) – un concurs la care încă mai puteţi participa 🙂 – mi-a adus aminte de poezia asta, aşa că am transbordat-o aici.


Nu e mare lucru de capul poeziei, dar se potriveşte perfect cu tema Jocului Cuvintelor de săptămâna asta (Amintire dintr-o sticlă de parfum) aşa că o înscriu în tabel. 🙂

Versuri peste poză, despre poză (2) – La poartă


Viaţa ca un joc…


joc

Neînvăţaţi, un joc ciudat
Jucăm noi doi de zile multe;
E jocu-n care ne-am legat
Un joc de suflete rotunde.

În jocul nostru, eşti stejar
Din codrul botezat „iubire”,
Und’ cresc şi eu din dor şi jar:
În jurul tău sunt muşchi subţire.

În jocul nostru, tu eşti zid;
Sub temelia ta de piatră
Am rădăcini şi te cuprind:
Sunt iedera ce te îmbracă.

În jocul nostru, tu eşti râu,
Urmându-ţi calea-nvolburată;
Nu ţin avântul tău în frâu –
Sunt roata morii ce te-aşteaptă.

În jocul nostru, tu eşti vânt,
Eu – trestia ce-n vânt se pleacă
Fără să cadă la pământ,
Ştiind că jocul nu e joacă.

25 iunie 1985

Aleea amintirilor (haiku x 2 + reblogare)


V-am abandonat
pe o alee tristă,
amintirilor.

Vă chem câteodat’ –
versuri de pe o listă
a lacrimilor.

VeroVers

imagine preluată de aici

Vine-o milostivă vreme

Când durerile-s poeme,

Despletind, din vers în vers,

Jalea, crâncen univers

Dintr-un suflet chinuit,

Printre slove adormit,

Cu plasturi din vorbele

Care nu-şi dorm nopţile.

22 mai 2014

Vezi articol original

Încă o dragoste


24 februarie 2014

Dă-mi, Doamne…


verojurnal

Dă-mi, Doamne, dă-mi…

Iartă-mă că mă rog doar

când vreau să îţi cer,

iartă-mă că mă rog doar

când sunt suflet stingher.

Dă-mi, Doamne, puterea,

tăria şi vrerea…

Dă-mi, Doamne, credinţă.

Credinţa cea spre fiinţă.

Vezi articol original

Elucubraţie cu lenjerie


Am supărat, mai an, o vrăjitoare.
Una măruntă, şi nu foarte tare.
Dar mi-a trimis un coşmar blestemat
Cu – o să râdeţi! – lenjerii de pat!

Un coşmar dement, repetat,
Şi când n-aveam cearşafuri pe pat!
Dormeam pe blănuri, sau direct pe saltea,
Sau pe scândura goală! Degeaba!

Urlam în noapte şi, asudat,
Mă trezeam jos, căzut din pat…
Căci trebuia să fug, să scap,
Să nu fiu de lenjerii sugrumat!

Şi totu-ncepea atât de frumos!
Cearşaful mă mângâia, languros,
Faţa de pernă mă săruta,
Cearşaful de plapumă mă-mbrăţişa…

Şi toate miroseau a iarbă şi-a vară,
A busuioc din sân de fecioară,
A trup de sirenă din adâncuri de vis,
A aripi de îngeri din paradis…

Parfumul creştea, ca o boare de vânt,
Şi vântul creştea, praf înălţând,
Şi praful urca, vălătuc, în văzduh,
De mână se lua cu-n năpraznic zăduf…

Iar eu simţeam, în plămâni, praf şi-arsură,
Şi-o sărutare de meduză pe gură,
Şi colţi de rechin rânjeau, pe furiş,
În jur îmi cădeau, ascuţiţi, ca prundiş…

Şi-aveam drept cearşaf pietre zimţate,
Şi faţa de pernă-avea gheare curbate,
Cearşaful de plapumă şmirghel era,
Iar plapuma de gât mă strângea…

Şi-aşa am strâns în mine disperare
Şi-am cerut leac la altă vrăjitoare.
Şi ea măruntă, şi nu foarte tare.
Dar cu tarife… dărâmătoare.

Aproape c-am rămas sărac lipit,
Dar de blestem m-a izbăvit.
Şi cât de simplu-a fost… Haida-de!
Mi-a dat cuverturi de pat 3D!

Din ele se-nălţă, biruitoare,
Cu guri căscate, capete de floare!

cuvertura-CJ03

Petale deschise-n râs de copii,
Ce ştiu a-mblânzi lenjerii!

Sub cuverturi, azi, cearşaful de pat
Stă-ntins, tăcut, nemişcat,
Cântec de leagăn e faţa de pernă,
Cearşaful de plapumă e iubire eternă.

Aşa că pe-o şa am încălecat,
Am întins cuvertura pe pat
Şi-am aşternut aici, fistichie,
O elucubraţie cu lenjerie.

14 ianuarie 2015

%d blogeri au apreciat asta: