Traducere – Imnul Capitoliului

imagine preluată de aici

Giuvaer al Panemului,
Puternic oraş,
Ca nou străluceşti prin ani ce se-adună.
Îngenunchind cu umilinţă,
Slăvim desăvârşita-ţi fiinţă.
Iubirea noastră ţi-o făgăduim!

Giuvaer al Panemului,
Inimă a dreptăţii,
Pe marmura-ţi, înţelepciunea-i cunună.
Tu ne dai lumină.
Ne strângi laolaltă.
Ţie, doar ţie, toţi ne juruim.

Giuvaer al Panemului,
Capitală a  puterii,
Forţă când e pace, pavăză-n război.
Apără ţara toată
Cu  mâna-ţi înarmată,
Capitoliul nostru, viaţă pentru noi!

din
Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare (prequel al seriei Jocurile Foamei, de Suzanne Collins),
NEMIRA, 19 mai 2020

Traducere – Nu, domnule

Trecutul nu-mi poate fi luat.
Povestea vieţii nici atât.
Doar fără tata m-ai lăsat.
Dar numele-i e neştiut.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat.

Farmecul nu mi-l poţi lua.
Râsul m-o să mi-l iei nicicând,
Averea nu mi-o poţi fura,
Pen’ că-i doar o vorbă în vânt.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat.

Crezi că-i ceva de capul tău.
Crezi că poţi lua ce e al meu.
Crezi că mă stăpâneşti.
Că mă poţi schimba, poate rearanja.
De ăsta ţi-e ţelul, greşeşti.
Pen’ că…

Neobrăzarea-mi n-o poţi lua.
Vorba nu-mi poţi zăgăzui.
Însă în fund mă poţi pupa
Şi-apoi te poţi cărăbăni.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat.

Nu, domnule.
Nimic din ce-mi poţi lua nu are valoare.
Ia, pen’că-ţi dau. Îţi dau pen’că nu mă doare.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat!

din
Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare (prequel al seriei Jocurile Foamei, de Suzanne Collins),
NEMIRA, 19 mai 2020

Traducere – Balada lui Lucy Gray Baird

Pruncă fiind, într-o văiugă am căzut, nu dinadins.
Fată fiind, la tine-n braţe am căzut, cum mi-am dorit.
Am căzut în vremuri grele, strălucirea ni s-a stins.
Ai pornit pe căi greşite, eu din farmec am trăit.

Am dansat pentru o cină, miere-n sărutări am dat.
Ai furat, jucând câştigul, că faci bine eu am spus.
Am cântat pentru mâncare, dar din bani ne-am îmbătat.
Într-o zi ai zis că, gata, eu nu-s bună, şi te-ai dus.

Sigur, ei, sunt rea, dar, deh, nu eşti nici tu vreun trofeu.
Sigur, ei, sunt rea, dar tu asta ştii de mult şi bine.
Spui că nu mă mai iubeşti? Nu te mai iubesc nici eu.
Însă vreau să-ţi amintesc cine sunt eu pentru tine.

Pen’ că eu sunt aia care salturile ţi-a vegheat.
Eu sunt aia care ştie cum bravura-ţi dă avânt.
Eu sunt aia care ştie tot ce-n somn ai îndrugat.
Astea, şi-altele, cu mine le voi duce în mormânt.

Mai curând sau mai târziu într-o groapă mă vor pune.
Mai curând sau mai târziu, vei fi singur, dragul meu.
Azi mă-ntreb cine-o să-ţi fie ţie sprijin mâine-n lume.
Când va bate-n dungă-un clopot o să fii de capul tău.

Eu sunt cea care, cu voia-ţi, plânsetul ţi l-a văzut.
Cunosc sufletul a cărui mântuire-o ceri, luptând.
La extragere, pe mine, din păcate, m-ai pierdut.
Ce-o să faci, iubitul meu, când voi fi eu în mormânt?

din
Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare (prequel al seriei Jocurile Foamei, de Suzanne Collins),
NEMIRA, 19 mai 2020

Vinerea patimilor


clic pe imagine

Versuri peste poză, despre poză (4) – Pisi-cuţu

În acelaşi loc de baştină (clic pe poza de mai sus ca să-l descoperiţi) avem şi variante mai… inocente.

 

Pseudo-amintire parfumată

– din ciclul „Valorificarea superioară (sic! sau sâc!) a advertorialelor refolosibile”

 

Motto:

„Iti mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă…”
(Cincinat Pavelescu – Intimă)

 

Eu mi-amintesc, îmi amintesc, desigur.
Erai tăcut, timid, păreai nesigur,
Aşa cum nu te mai văzusem niciodată.
Iar faţa îţi era împurpurată.
Seara era tristă, de târzie toamnă,
Şi becul avea o lucire ce-ndeamnă
La sumbră visare. Alean şi suspin
Pluteau, cumva, în aer, din senin.

Te-ai apropiat cu un zâmbet bizar.
Îţi zvâcnea colţul gurii. Speriat. Rar.

— E noiembrie, ai spus. Cad frunze duium.
N-ai vrea să le dai… cumva… alt parfum?

Şovăitor, îţi tremura glasul
Şi te acompania, tic-tac, ceasul
Vechi, singuratic pe o etajeră,
Pârând să atace firava frontieră
Dintre noapte şi zi, precaut, tiptil,
Ca un pas săltăreţ şi naiv, de copil.

— Ştii, ai mai spus, surâzând, vrei, nu vrei,
Uneori cumperi parfumuri pentru femei,
Pentru că ele sunt flori ce doresc
Să le reverse, ca vrajă, dacă iubesc…

Iubesc… Cuvânt-cânt, căci mă întrebam
Dacă iubesc, dacă,-n ascuns, te iubeam…
În ascuns, cu dorul ascuns în sufletul meu,
Atât de ascuns… că nu-l vedeam nici eu!

Ascunsă-ţi era mâna dreaptă, la spate,
Şi-apoi mi-ai întins-o, şi stelele toate
S-au aprins rând pe rând şi-au clipit
Oglindite în ceea ce mi-ai dăruit:
O sticluţă cu tentă gălbuie, rotundă,
În care parfumul ghiceam că abundă.


— Dolce Vita de la Christian Dior.
Parfum viu, care strigă: „Mi-e dor!
Mi-e dor de bucuria veţii fericite,
Dulce viaţă în doi, suflete împletite!

Dopul părea un mic glob de cristal,
Iar cuvintele tale, spumă de val,
Dantelă de vrajă care s-a aprins,
Când micul flacon, surâzând, l-am deschis.

Şi-atunci, brusc, s-a revărsat bucuria.
Tânără, liberă, a ţâşnit armonia…
Aroma lemnului de trandafir,
Cu scorţişoară pe-aripi de zefir.
Încet, miresmele s-au prins într-un vals,
Cu note de floare şi lemn în balans.
Un grapefruit, o piersică şi o caisă
Cu trandafiri şi crini pe scenă deschisă
Au ieşit, fluturând, într-o feerie,
Văluri de senzuală magnolie.
Santal, cedru şi cocos li s-au alăturat
Şi-n ritmuri de vanilie au dansat
Pentru mine, când, sacru ritual,
Am încercat cu-un vârf de deget banal
Lichidul suav, purtător de miresme,
De multe şi noi, minunate fantasme.

Fantasme? Nu, totul era palpabil, real.
Aveam jăratec din belşug pentru cal,
Pentru impetuosul armăsar al iubirii,
Ce-ascultă legea firii, galopând cu mirii.

Eu mi-amintesc, îmi amintesc, fireşte,
Nimic în mine nu se îndoieşte
Că te iubeam atunci, în noiembrie,
Că ne iubeam, c-a fost o nuntă decembrie.
Că am avut un parfum ca inel de logodnă,
Că ne iubim şi-acum, deşi nu mai sunt blondă,
Că,-ntr-un noiembrie-al vieţii, port, în părul albit,
Parfum de cedru, de santal şi de vis împlinit.

3 noiembrie 2014


Concursul lui psi (dau parfum la schimb cu o poveste) – un concurs la care încă mai puteţi participa 🙂 – mi-a adus aminte de poezia asta, aşa că am transbordat-o aici.


Nu e mare lucru de capul poeziei, dar se potriveşte perfect cu tema Jocului Cuvintelor de săptămâna asta (Amintire dintr-o sticlă de parfum) aşa că o înscriu în tabel. 🙂

Versuri peste poză, despre poză (2) – La poartă

Viaţa ca un joc…

joc

Neînvăţaţi, un joc ciudat
Jucăm noi doi de zile multe;
E jocu-n care ne-am legat
Un joc de suflete rotunde.

În jocul nostru, eşti stejar
Din codrul botezat „iubire”,
Und’ cresc şi eu din dor şi jar:
În jurul tău sunt muşchi subţire.

În jocul nostru, tu eşti zid;
Sub temelia ta de piatră
Am rădăcini şi te cuprind:
Sunt iedera ce te îmbracă.

În jocul nostru, tu eşti râu,
Urmându-ţi calea-nvolburată;
Nu ţin avântul tău în frâu –
Sunt roata morii ce te-aşteaptă.

În jocul nostru, tu eşti vânt,
Eu – trestia ce-n vânt se pleacă
Fără să cadă la pământ,
Ştiind că jocul nu e joacă.

25 iunie 1985

Aleea amintirilor (haiku x 2 + reblogare)

V-am abandonat
pe o alee tristă,
amintirilor.

Vă chem câteodat’ –
versuri de pe o listă
a lacrimilor.

VeroVers

imagine preluată de aici

Vine-o milostivă vreme

Când durerile-s poeme,

Despletind, din vers în vers,

Jalea, crâncen univers

Dintr-un suflet chinuit,

Printre slove adormit,

Cu plasturi din vorbele

Care nu-şi dorm nopţile.

22 mai 2014

Vezi articolul original

Încă o dragoste

24 februarie 2014

%d blogeri au apreciat: