Trăim sperând
23 iulie 2019 10 comentarii
23 iulie 2019
(pentru Jocul Cuvintelor nr. 222)
Versuri din tinereţe – şi nu numai
Înregistrat sub 2011-2020 Tagged with duzina de cuvinte, provocările de luni, speranţe
Despre Vero
Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Este o speranta minunat materializata in versuri!
In viata reala este mai greu de materializat, dar doar gandindu-ma la acel ‘4D’, speranta creste vertiginos! 🙂
Draga Vero, iti spun noapte buna si zile frumoase si cu sperante implinite!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, asemenea, dragă Suzana! 🙂
ApreciazăApreciază
Când speranţa se destramă
Şi te lasă pustiit
Tu priveşte către soare
Şi renaşte-n răsărit.
Când durerea te doboară
Şi ţi-e pasul ostenit
Tu priveşte către stele
Cum se-aprind în infinit.
Când tristeţea te-nrobeşte
Şi te-mpinge în păcat
Tu priveşte către Domnul
Şi te roagă ne`ncetat.
Tu priveşte către ceruri
Când simţi-vei că ţi-e greu,
Mângâiat vei fi pe tâmple
Doar de Bunul Dumnezeu.
Alexandra Mihalache
te salut cu drag sperand sa ne si vedem! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Credinţa ta te-a mântuit”. Credinţa sinceră e mai presus de speranţă.
Cu drag te salut şi eu! Dar ca să ne vedem cred că ar trebui s-ajungi în Focşani. 🙂
ApreciazăApreciază
Trăim sperând că nu există moarte
fiindcă gândul scris n-are apus.
Prin el străbatem timpul și-l supunem (poate)…
Cu modestia între paranteze-am spus! 😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lăsând deoparte autoironia din ultimul vers și trecând la lucruri serioase:
Ascult la tine marea murmurând pe strune
de gând izbind în țărmuri spre a deschide porți
și-apoi în geana lor talazul să adune
atâtea perle de lumină câte poți
să le înșiri în vers sau în fantasme vii,
ori în istorii hâtre prin care să ne fii
speranță și oglindă de raze sidefii.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc că mi-ai trecut pragul şi în această zi.
Citesc roşind tot ce ai spus şi iar încep a-ţi mulţumi.
ApreciazăApreciază
Aşa e, gândul scris n-are apus
Dacă-n cuvinte trainice-a fost pus.
Dar oare-l mai vedem, odată ce ne-am dus?
ApreciazăApreciază
Eu cred că nu… Dar cine-s eu?
Abia dezleg ce e mereu…
De nu l-om mai vedea nicicând
ne poartă-n el, firul de gând,
și cât ne-or ști după cuvinte,
chiar dacă nu ne-or ține minte,
vom fi un piculeț mai mult
decât un pumn sărac de lut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, în cuvinte poţi lăsa o urmă
Ce nu se şterge când drumu-ţi se curmă.
ApreciazăApreciază