Uitare

E şi asta tot un soi de rugăciune, nu?

Anunțuri

Vis

 

Am visat că telefonul

Mi-adusese vocea ta,

Că erai aici, aproape,

Şi că vocea-ţi mă chema.

 

Îmi spuneai că-i cald şi soare,

Că ne-aşteaptă alei şi străzi,

Că ne-aşteaptă şi copacii,

Mândri-n haine noi şi verzi.

 

Îmi zâmbea întreaga fire

Când spre tine am plecat.

Şi-acum încă mai zâmbeşte,

Însă eu… ştiu c-am visat!

 

16 aprilie 1978

• Despre vise am mai scris, mai demult, aici şi aici.
• Poezia de azi se încadrează printre psi-luneli, şi o înscriu, alături de cuvintele altora despre vise, în acest psi-tabel.
• Imaginea a fost preluată de aici.

Somnul e prietenul meu

Motanul Grişka – expert în arta somnului

Somnul e prietenul meu.
E singurul sfânt, e singurul zeu
Somnul e prietenul meu.

.

Somnul mi-aduce în vis nădejdi noi.
Somnul mi-ngroapă durerea-n noroi,
Mi-o-neacă-n torente uriaşe de ploi.

.

Somnul mi-aduce pe-aripe uitarea;
Îmi face moşie şi munţii, şi marea;
Culege iubire senină – ca zarea.

.

Somnul m-alintă cu degete lungi,
Îmi spune poveşti de-acum şi de-atunci
Şi pace-mi aduce din văi şi din lunci.

.

Somnul mă-nvaţă să râd şi să plâng.
Somnul mă-nvaţă să zburd şi să cânt.
Somnul mă-nvaţă speranţe să strâng.

.

Somnul e bun şi adânc, e o vrajă
Ce noapte de noapte la cap îmi stă strajă.
Somnul dezghioacă surâsuri din coajă.

.

Somnul e tandru, somnul e cald.
Somnul e falnic, puternic, înalt.
Somnul e vis, beţie şi salt.

.

Somnul e prietenul meu.
E singurul sfânt, e singurul zeu.
Somnul e prietenul meu.

16 iunie 1975

Roi alb

Foto: Alex Mazilu

.

Roi alb, roi alb de fulgi zburând asemeni visurilor mele,

Roi alb de fulgi, roi alb de tot atâtea stele,

Roi alb venind din înălţimi albastre,

Roi alb ce treci pe lângă geamul casei noastre

Ca iar să cazi încet, acoperind pământul,

Roi alb, de ce îmi porţi cu tine gândul?

.

Roi alb, atât de repede-ai schimbat înfăţişarea lumii,

Atât de repede mi-ai pus în suflet fericire-n locu-amărăciunii!

Ai dispărut, roi alb… Dar o feerie albă-n urmă-ţi ai lăsat:

Pomii golaşi în haina albă a zăpezii tu i-ai îmbrăcat;

Tot tu ai pus, pe casele pitice, albe cuşme strălucind în soare.

Spune-mi, de ce mă-ndeamnă lucirea asta albă spre visare?

.

În mintea mea un vis se ţese iute,

Pe fire lungi şi albe, fire ne-ntrerupte,

Şi se îndreaptă către-un univers alb, de poveste,

Cum altul nu va fi, n-a fost şi nici măcar… nu este.

De ce atâtea aripi albe, oare, s-au deschis,

Ca să mă poarte spre acest tărâm de vis?

.

Aş vrea să mă întorc în lumea cea de fiecare zi,

Însă din zborul alb nu mă mai pot opri.

Şi zbor visând… visez… visez zburând;

De visul de zăpadă mi se leagă fiecare gând.

Spune-mi, roi alb, de ce îmi place să visez întruna

Şi mi se pare că un vis feeric am ţesut dintotdeauna?

.

Roi alb… vis alb… de unde vii? Din stele?

O, nu! Ai fost urzit în taină, mereu, de gândurile mele.

O ştiu, şi poate de aceea, stând la geamul casei noastre,

Îmi amintesc de fulgii ce-au căzut din înălţimi albastre…

Spune-mi, roi alb ce ai acoperit pământul,

De ce-ai plecat, luându-mi cu tine gândul?

decembrie 1972

Sonet (pentru bunica)

Cu bunica în Herăstrău, pe vremea când se numea „Parcul Stalin”

.

Ştiu, e un proverb străbun:

„Dacă n-ai bătrâni, să-i cumperi!”

Iar de-i ai, nu sta în cumpeni,

Fă-le traiul cât mai bun!

 .

Eu n-am făcut aşa dintotdeauna,

Nici de acum n-o face-voi mereu;

Aşa e „soiul rău”, se schimbă greu.

Însă, te rog, mă iartă tu acuma.

 .

De patru ori ai douăzeci de ani

Şi încă unul azi li se adună.

Mă iartă, să-ţi pot spune „La mulţi ani!”,

 .

Să pot visa, zâmbind, în nopţi cu lună,

Nu c-am găsit mormane-ntregi de bani,

Ci că tu râzi, bunica mea cea bună!

 .

29 iunie 1976

.

Bunica (trecută în nefiinţă acum aproape 31 de ani) era născută pe 29 iunie. Am mai scris pentru ea încă două poezii (aici şi aici). Cea de mai sus merge şi la Life in pictures.

Obsesie

Sărutul---Gustav-Klimt

.

Visam c-o să citesc cândva

În ochii tăi iubirea;

Nu că-i închizi când mă săruţi

Îmi e nemulţumirea!

Nu mă iubeşti. O ştiu de mult

Şi totuşi nu vărs lacrimi;

De ce să stingă ele-acum

Un foc aprins de patimi?

 .

Dacă n-ai şti că te iubesc –

Şi-o ştii atât de bine!

Dar te prefaci că nu-nţelegi

Şi poate râzi de mine…

Şi dacă râzi? Să râzi cât vrei.

Nu spun că nu mă doare…

Ce pot să fac? Zâmbesc şi tac,

Sau râd şi eu – mai tare!

 .

Îmi este greu să te-nţeleg.

Luceşti departe – astru.

Dacă ai fi tu Dumnezeu,

Aş vrea să fiu sihastru!

 .

Poate odat-am să te uit,

Şi poate va fi bine.

Cândva, curând, ori mai târziu,

N-oi mai gândi la tine.

Dar pân-atunci răsari mereu

În gândurile mele.

Cu iadu-aş face legământ

Ca să dispari din ele!

 .

Dar, orice-aş face, tu rămâi,

Mă urmăreşti şi-n vise…

Te văd mereu, chiar de privesc

Spre zările deschise!

E un blestem, sau e un har

Care s-a prins de mine?

De ce te am întruna-n gând,

De ce visez la tine?

 .

8 august 1975

Obsesiile i-au mai obsedat (sic!) azi, deopotrivă, şi pe alţii: mergeţi la psi şi nu treceţi cu vederea link-urile din tabel!

Iartă-mă…

mama – pe vremea când eu încă nu existam

.

E-atât de greu să-mbrac în vorbe un sentiment care m-apasă!

O, cum să-ţi spun ce simt acuma, mămica mea mereu frumoasă?

 .

Tu, de departe ori de-aproape, veghezi mereu asupra mea,

Cu ochi albaştri precum cerul, cu ochi cu străluciri de stea.

Ai ochi senini, oglinzi de suflet, sunt limpezi şi adânci, ca marea…

Văd bunătatea din străfunduri cum revărsată umple zarea!

 .

În ochii tăi e bunătate; când mă priveşti, m-apasă, grea;

Ar trebui să fug în umbră, n-am dreptul la lumina ta!

Tu mă iubeşti, precum avarul iubeşte doar comoara sa;

Eu nu ţi-am preţuit iubirea, ţi-am înşelat încrederea!

Pahar cu rodnice speranţe tu m-ai crezut atâta vreme!

Dar s-ascundea-n pahar otrava, ca-n mărul cel frumos un vierme!

Tu m-ai crescut în puf, cu trudă – odorul tău gingaş şi sfânt;

Durere ţi-am înfipt în suflet, fără de milă, atât de-adânc!

 .

Eu pot acum să-ţi cer iertare, dar vai! ce şterg cu un cuvânt,

Ori de îţi fac o promisiune ce poate fi o vorbă-n vânt?

Voi încerca să spăl prin fapte mâhnirile de fapte-aduse –

Ştiu că nu-ţi pot reda intacte iluziile brutal distruse!

Am spart un vas în mii de cioburi; mă străduiesc spre a-l lipi.

Dar orice-aş face pentru asta, nicicând cum fost-a n-o mai fi!

 .

O, de-aş fi fost o vrăjitoare, să depăn timpul înapoi…!

Dar las să meargă înainte, înfăptuind speranţe noi!

24 decembrie 1975

.

Despre  iertare au mai scris: psi, almanahe,dictatura justitiei, virusache, altcersenin, redsky, sara, scorpio, tibi, cita, mitzaabiciclista,  abisuri

Blestemul… celei care ştie

poză primită prin e-mail

.

Negru blestem străjuieşte neagra poartă de cetate

Unde corbul stirpea-şi creşte şi-urlă bufniţa în noapte.

Blestem ce-i aruncat cu ură de-o vrăjitoare cu ochi răi

De-a cărei frică tremură copaci pe margini de cărări.

*

Între zidurile negre nu se naşte niciodată

Un copil căruia-n viaţă fericirea-i va fi dată.

Poat’ să aibă munţi de aur, el doreşte doar iubire;

Numai dragostea contează, banii n-aduc fericire.

De iubirea a găsit-o, banul îl tot ocoleşte;

Ce-nţelege din iubire trenţărosul ce cerşeşte?

Iar de are ascunse-n hrube bogăţii lucind în bezne,

De-are dragoste deplină şi în jur flori şi miresme,

Boala-l macină cu râvnă, de nu – e de hoţi prădat;

Tam-nesam îşi rupe-o mână, îl muşc-un câine turbat.

Nu există fericire, însă viaţa e frumoasă;

E mai bună decât moartea viaţa cea mai ticăloasă!

*

De-asta râde vrăjitoarea, chicoteşte de-ani, de ere:

Prea s-agaţă strâns de viaţă bietele făpturi mizere.

Şi cum se târăsc grăbite prin noroi clisos de patimi,

Şi cum varsă în neştire nefolositoare lacrimi…

*

Râde-ntr-una vrăjitoarea şi blestemul ei răsună:

Nu există fericire, moartea-i leac… Dar viaţa-i bună!

27 februarie 1975

.

Pe tema „celei care ştie” au mai scris: redsky2010, psipsina, papagigli, scorpio72, Carmen, virusverbalis, Grişka, Sara, dagatha, pisicaru

.

Mulţumiri pentru pinguitorii: Rokssana, Teologul, Ana Usca, Androxa, Theodora, Caius, Carmen, Shayna, Teo, Vania, Mirela Pete

Soare

Foto: Alex Mazilu

O boare de-aur cald mă înconjoară,

Surâsul de pe buze mi-l răsfaţă;

E sărutarea soarelui, uşoară,

E-a lui căldură ce mă ia în braţă.

 .

Lumina dulce-n văl mă înfăşoară,

Mi-nchide ochii cu atingeri line,

Şi-un lung fior plăcut mă înfioară…

E vară, soare, cald, şi-atât de bine!

august 1974 – februarie 1975

.  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .

Soarele zilei de azi e torid; căldura care mă răsfaţă acum, de ziua mea, e a prietenilor mei din blogosferă – şi a tuturor celor care mi-au urat şi îmi vor mai ura azi „la mulţi ani”!

Bunica mea

Bunica – azi ar fi împlinit 116 ani, dar a plecat dintre noi la 86

Voiam să plâng, şi n-aveam unde,
La pieptul cui, lacrimi s-ascund;
Dar mi-am adus deodată-aminte
De chipul tău cu păr cărunt.
De chipul tău, cu ochi în care
Imagini multe stau ascunse
Din timpuri ce s-au scurs, căci anii
S-au grămădit pe-a vremii fuse;
Dar nu s-au dus; îi porţi cu tine
Şi, vezi, tot nu te-au gârbovit.
Chiar de-s optzeci, puţini sunt încă,
Căci sufletu-ţi n-a-mbătrânit.
Dacă zâmbeşti, e tinereţe
Pe-obrazul tău, acum zbârcit;
Şi tinereţea-i frumuseţe –
Ţie sufletul întinerit.
Dacă zâmbeşti, e bunătate,
E ocrotire-n ochii tăi,
Dacă zâmbeşti, e tinereţe
Şi fug departe norii grei.

.

Bunica mea, te port în suflet
Ca pe-o icoană din străbuni;
Bunica mea, te port în suflet,
Bunica mea cu ochii buni.

.

Bunica mea, eşti lângă mine
Şi-oricât aş vrea, nu pot să plâng,
Căci chipul meu de-ar fi în lacrimi,
Tot tu ai plânge cel mai mult.
Bunica mea, sunt lângă tine,
Pot să m-ascund la pieptul tău,
Bunica mea, de-s lângă tine,
Nimica-n lume nu e rău.

.

Bunica mea, mereu alături
Te simt, icoană preacurată;
Bunica mea, mereu alături
Te simt, icoană fermecată.

.

Bunica mea cu voce caldă
Şi alintări mănunchi în mână,
Eşti tânără întotdeauna,
Căci bunătatea nu-i bătrână.
Optzeci de ani ai adunat-o,
Ai strâns-o-n inimă pe toată,
Ca s-o reverşi acum întreagă
Pe a ta singură nepoată.

.

Îţi mulţumesc, bunică bună,
Recunoştinţa-mi azi adun;
O, de-aş putea, bunică dragă,
Pe toată-n vorbe să o pun!
Îţi mulţumesc azi pentru toate,
Îmi pare rău de ţi-am greşit;
Şi, chiar de nu ţi-am arătat-o,
Mereu ca astăzi te-am iubit.

.

Bunica mea, sunt lângă tine
Şi-aş vrea să stau mereu aşa.
Mi-ai dat tot ce-ai avut, bunico,
Şi-ţi mulţumesc, bunica mea.

.  .  .  .  .  .  .  .  .

29 iunie 1975

---

Aviz amatorilor (12.03.2014):
Am raportat deja 2 persoane, un el şi o ea,  care mi-au copiat poezia anul trecut, fără să specifice cui îi aparţine; Facebook a eliminat deja articolul lui.  „Buffa”, de aici, a scăpat, fiindc-a adăugat un link către acest articol. Dar poate c-o să pârăsc şi ziarul din Oregon, dacă nu-şi îndreaptă de bunăvoie greşeala (ca să nu-i zic altfel).