Trăim sperând

23 iulie 2019
(pentru Jocul Cuvintelor nr. 222)

Poveste fără sfârşit

Pentru jocul cuvintelor (aici, tabelul 2), cu asistenţă… grafică, din ciclul valorificarea superioară a advertorialelor refolosibile:

Viaţa ca un joc…

joc

Neînvăţaţi, un joc ciudat
Jucăm noi doi de zile multe;
E jocu-n care ne-am legat
Un joc de suflete rotunde.

În jocul nostru, eşti stejar
Din codrul botezat „iubire”,
Und’ cresc şi eu din dor şi jar:
În jurul tău sunt muşchi subţire.

În jocul nostru, tu eşti zid;
Sub temelia ta de piatră
Am rădăcini şi te cuprind:
Sunt iedera ce te îmbracă.

În jocul nostru, tu eşti râu,
Urmându-ţi calea-nvolburată;
Nu ţin avântul tău în frâu –
Sunt roata morii ce te-aşteaptă.

În jocul nostru, tu eşti vânt,
Eu – trestia ce-n vânt se pleacă
Fără să cadă la pământ,
Ştiind că jocul nu e joacă.

25 iunie 1985

Dincolo de uşa închisă

Am decupat uşa de aici, după o tangentă la misterul zâmbetului dintr-un joc al cuvintelor.

Ai scris, cu un cărbune, poate alaltăieri,
Că uşa asta, vai! nu duce nicăieri.
Dar ai greşit, ţi-o spun fără regret.
Oricare uşă-nchisă ascunde un secret…

Deschide-o, şi-ai să vezi că, dincolo de ea,
Există întotdeauna un… altundeva:
O lume paralelă, sau un vis uitat,
Un dor ce încă nu te-a subjugat,

Un ideal pierdut, dar ne-ngropat,
Un cântec care nu se lasă sugrumat,
Sau o fantomă, care-aşteaptă, tristă,
Să fie,-n noaptea-ţi de coşmar, solistă.

O uşă-nchisă, în pustiu stingheră,
E totuşi poarta către-o altă eră,
(Care-a murit, sau încă nu-i născută,
N-a fost de nicio minte concepută),

E, pe nisipuri, zâmbet misterios,
Dar valul minţii tale, ingenios,
Ştie să-i pună, dincolo de prag,
O lume după alta,-n lung şirag…

Aleea amintirilor (haiku x 2 + reblogare)

V-am abandonat
pe o alee tristă,
amintirilor.

Vă chem câteodat’ –
versuri de pe o listă
a lacrimilor.

VeroVers

imagine preluată de aici

Vine-o milostivă vreme

Când durerile-s poeme,

Despletind, din vers în vers,

Jalea, crâncen univers

Dintr-un suflet chinuit,

Printre slove adormit,

Cu plasturi din vorbele

Care nu-şi dorm nopţile.

22 mai 2014

Vezi articolul original

De dragoste

Grohăia-n mine o angoasă,
ca o blasfemie crasă,
grasă de prea multă ură,
ca un of de grof ce-njură,
uitând graţios a graseia
când îl roade patima,
rea ca un pantof prea strâmt,
ce nu-nţelege de cuvânt,
nu se lărgeşte, nu se-nmoaie,
chinuie oase, le-ncovoaie.

Ardea în mine, vâlvătaie,
teama că fugi, fată bălaie,
c-o să colinzi, ca un motan
de-angora cu dor de maidan,
din braţe-n braţe, jucăuşă,
în loc să-mi fii mie păpuşă,
ferită de-orice mâini străine,
trăind cu mine, pentru mine.

Ştiut-am dar că vreau, cumva,
s-ai ancoră în carnea mea.
Şi, în agora, în bloc de piatră
te-am dăltuit, încătuşată –
trup de femeie, contur lin
în mine, pietroi masculin,
cap plus un trup-donjon, în care
să mă iubeşti, fără scăpare,
până când piatra, groasă, lată,
va fi de vânturi măcinată.


  • locul de baştină al imaginii – aici;
  • linkuri către alte texte despre aceeaşi poză şi/sau conţinând aceleaşi 12 cuvinte evidenţiate -în tabelele lui Eddie.

Oboseală

Am vrut să-i dau, cumva, o nouă viaţă,
mergând printre-amintiri către prezent,
dar oboseala mă pândeşte-n ceaţă
şi timpul fuge parcă e dement.

În plus, i s-au tăiat din trup bucăţi,
şi-am obosit să sap printre cuvinte;
şi-am să lipsesc şi eu, în multe dăţi…
Dar sper c-o să şonticăie-înainte.

Azi are un tabel, şi-o să-l mai aibă,
şi sper să fie plin în alte rânduri,
căci jocul cu cuvinte e o salbă
din slove cizelate peste gânduri.

12 ianuarie 2015

Întrebări… sub felinare

imagine preluată de aici

 

Pleacă şi-ntoarce-te,
vino şi pleacă…
Unde eşti, cine sunt?

Vorbe de clacă.

Cine sunt ei, cine sunt eu?
Care tu, care eu, care ei?

Eu… mă caut mereu
şi… găsesc ani prea grei
stând pe sufletul meu.
Stau şi nu tac, stau şi întreabă:
De ce ne păstrezi, dac-am plecat?
N-ai altă treabă?
De ce nu uiţi ce e de uitat?

Întrebări, întrebări…
E plin de ele sub soare.
De ce nu le punem
… sub felinare?

Felinarele sunt…, poate sunt,
mai puţin… trădătoare,
aştern umbre mai… ocrotitoare,
nu rup din beznă-o felie prea mare;
chiar de-i întrebarea crunt arzătoare,
tăcerea-i mai rece sub felinare;
lumina aprinsă de mâini muritoare
fuge din ochi, deşi doare,
piere lăsându-ţi… o întrebare.
O moşteneşti cu acte
parafate, intacte;
cioburi sunt doar în autograf,
semnează un testament olograf.

14 decembrie 2014


Elucubraţie scrisă ca răspuns la provocarea de luni.

Te plac aşa cum eşti

„TE PLAC AŞA CUM EŞTI”

e o minciună

pe care mi-o spun MIE

ne-ncetat,

până pricep că mint…

şi râd. Şi tac!

Adevărul adevărat

e că MĂ ACCEPT,

nu că MĂ PLAC!

22 septembrie 2013


(versuri scrise ca psi-luneală, fără să ajungă pe blog la data respectivă – nu mai ştiu de ce)

Vis

 

Am visat că telefonul

Mi-adusese vocea ta,

Că erai aici, aproape,

Şi că vocea-ţi mă chema.

 

Îmi spuneai că-i cald şi soare,

Că ne-aşteaptă alei şi străzi,

Că ne-aşteaptă şi copacii,

Mândri-n haine noi şi verzi.

 

Îmi zâmbea întreaga fire

Când spre tine am plecat.

Şi-acum încă mai zâmbeşte,

Însă eu… ştiu c-am visat!

 

16 aprilie 1978

  • Despre vise am mai scris, mai demult, aici şi aici.
  • Poezia de azi se încadrează printre psi-luneli, şi o înscriu, alături de cuvintele altora despre vise, în acest psi-tabel.
  • Imaginea a fost preluată de aici.
%d blogeri au apreciat asta: