Versuri peste poză, despre poză – Dor, pasăre, nor…

Versuri peste poză, despre poză – 2018-2021

Versuri peste poză, oarecum despre poză (2) – Lumina plânge

Contabilitate


18.12.2020

O molimă (glosă)

E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.
E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?

E linişte-n oraş, iubito, pe stradă umbre dorm, visând.
Se întrevăd pe la ferestre doar feţe palide, tăcând.
Se-naltă ochii către zarea unui crepuscul sângerând.
Sau poate soarele se culcă de febră-mbujorat, dar blând?
E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.

E frig azi în oraş, iubito, e spaima îngheţat vestmânt.
Azi, printre frunze zgribulite, un suflu rece-şi ia avânt
Şi le trânteşte, terfelite, ca galben acoperământ,
Pe strada umbrelor tăcute, pe-asfalt crăpat şi pe pământ.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.

E muzică-n oraş, iubito, e bocet de ecou răsfrânt,
Ici rugăciune către ceruri, aici cu demoni legământ;
Ne facem toţi fraţi cu aceia ce azi ne par de neînfrânt,
Piloni ai punţii peste hăul unui hidos presimţământ.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.

E zarvă în oraş, iubito, se-aud speranţe sucombând.
E toată-ncrederea pierdută? N-a fost decât un vis plăpând?
Ne bombardează veşti întruna, oribile din când în când.
Sunt scrise vorbe de ocară, se bat cu litere, vibrând.
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.

E panică-n oraş, iubito, e-un sunet subteran şi crunt.
Se încâlceşte-ntre sinapse, nu-şi uită niciun amănunt,
Le stivuieşte, face-un munte din orice-a fost cândva mărunt.
Doar timpul ni se îngustează, se gârboveşte, e cărunt.
E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?

E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.

29-30 octombrie 2020

Versuri peste poză, oarecum despre poză (1) – Speranţe

Vreau

Traducere – Imnul Capitoliului

imagine preluată de aici

Giuvaer al Panemului,
Puternic oraş,
Ca nou străluceşti prin ani ce se-adună.
Îngenunchind cu umilinţă,
Slăvim desăvârşita-ţi fiinţă.
Iubirea noastră ţi-o făgăduim!

Giuvaer al Panemului,
Inimă a dreptăţii,
Pe marmura-ţi, înţelepciunea-i cunună.
Tu ne dai lumină.
Ne strângi laolaltă.
Ţie, doar ţie, toţi ne juruim.

Giuvaer al Panemului,
Capitală a  puterii,
Forţă când e pace, pavăză-n război.
Apără ţara toată
Cu  mâna-ţi înarmată,
Capitoliul nostru, viaţă pentru noi!

din
Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare (prequel al seriei Jocurile Foamei, de Suzanne Collins),
NEMIRA, 19 mai 2020

Traducere – Nu, domnule

Trecutul nu-mi poate fi luat.
Povestea vieţii nici atât.
Doar fără tata m-ai lăsat.
Dar numele-i e neştiut.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat.

Farmecul nu mi-l poţi lua.
Râsul m-o să mi-l iei nicicând,
Averea nu mi-o poţi fura,
Pen’ că-i doar o vorbă în vânt.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat.

Crezi că-i ceva de capul tău.
Crezi că poţi lua ce e al meu.
Crezi că mă stăpâneşti.
Că mă poţi schimba, poate rearanja.
De ăsta ţi-e ţelul, greşeşti.
Pen’ că…

Neobrăzarea-mi n-o poţi lua.
Vorba nu-mi poţi zăgăzui.
Însă în fund mă poţi pupa
Şi-apoi te poţi cărăbăni.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat.

Nu, domnule.
Nimic din ce-mi poţi lua nu are valoare.
Ia, pen’că-ţi dau. Îţi dau pen’că nu mă doare.
Nu-mi poţi lua decât ce n-a meritat niciodată să fie păstrat!

din
Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare (prequel al seriei Jocurile Foamei, de Suzanne Collins),
NEMIRA, 19 mai 2020

Traducere – Balada lui Lucy Gray Baird

Pruncă fiind, într-o văiugă am căzut, nu dinadins.
Fată fiind, la tine-n braţe am căzut, cum mi-am dorit.
Am căzut în vremuri grele, strălucirea ni s-a stins.
Ai pornit pe căi greşite, eu din farmec am trăit.

Am dansat pentru o cină, miere-n sărutări am dat.
Ai furat, jucând câştigul, că faci bine eu am spus.
Am cântat pentru mâncare, dar din bani ne-am îmbătat.
Într-o zi ai zis că, gata, eu nu-s bună, şi te-ai dus.

Sigur, ei, sunt rea, dar, deh, nu eşti nici tu vreun trofeu.
Sigur, ei, sunt rea, dar tu asta ştii de mult şi bine.
Spui că nu mă mai iubeşti? Nu te mai iubesc nici eu.
Însă vreau să-ţi amintesc cine sunt eu pentru tine.

Pen’ că eu sunt aia care salturile ţi-a vegheat.
Eu sunt aia care ştie cum bravura-ţi dă avânt.
Eu sunt aia care ştie tot ce-n somn ai îndrugat.
Astea, şi-altele, cu mine le voi duce în mormânt.

Mai curând sau mai târziu într-o groapă mă vor pune.
Mai curând sau mai târziu, vei fi singur, dragul meu.
Azi mă-ntreb cine-o să-ţi fie ţie sprijin mâine-n lume.
Când va bate-n dungă-un clopot o să fii de capul tău.

Eu sunt cea care, cu voia-ţi, plânsetul ţi l-a văzut.
Cunosc sufletul a cărui mântuire-o ceri, luptând.
La extragere, pe mine, din păcate, m-ai pierdut.
Ce-o să faci, iubitul meu, când voi fi eu în mormânt?

din
Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare (prequel al seriei Jocurile Foamei, de Suzanne Collins),
NEMIRA, 19 mai 2020

%d blogeri au apreciat: