O molimă (glosă)
30 octombrie 2020 2 comentarii
E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.
E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?
E linişte-n oraş, iubito, pe stradă umbre dorm, visând.
Se întrevăd pe la ferestre doar feţe palide, tăcând.
Se-naltă ochii către zarea unui crepuscul sângerând.
Sau poate soarele se culcă de febră-mbujorat, plângând?
E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.
E frig azi în oraş, iubito, e spaima îngheţat vestmânt.
Azi, printre frunze zgribulite, un suflu rece-şi ia avânt
Şi le trânteşte, terfelite, ca galben acoperământ,
Pe strada umbrelor tăcute, pe-asfalt crăpat şi pe pământ.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.
E muzică-n oraş, iubito, e bocet de ecou răsfrânt,
Ici rugăciune către ceruri, aici cu demoni legământ;
Ne facem toţi fraţi cu aceia ce azi ne par de neînfrânt,
Piloni ai punţii peste hăul unui hidos presimţământ.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.
E zarvă în oraş, iubito, se-aud speranţe sucombând.
E toată-ncrederea pierdută? N-a fost decât un vis plăpând?
Ne bombardează veşti întruna, oribile din când în când.
Sunt scrise vorbe de ocară, se bat cu litere, vibrând.
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.
E panică-n oraş, iubito, e-un sunet subteran şi crunt.
Se încâlceşte-ntre sinapse, nu-şi uită niciun amănunt,
Le stivuieşte, face-un munte din orice-a fost cândva mărunt.
Doar timpul ni se îngustează, se gârboveşte, e cărunt.
E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?
E-o molimă-n oraş, iubito, mă mai auzi, mai eşti, mai sunt?
E-o molimă-n oraş, iubito, urlă-n cuvinte, fierbe-n gând.
E-o molimă-n oraş, iubito, intră sub paşi, sardonic cânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, dansează despletită-n vânt.
E-o molimă-n oraş, iubito, şi azi, şi mâine, şi oricând.
29-30 octombrie 2020
VeroVers 