Tristeţe (vacanţă-n amintiri şi-n vise…)

io, în clasa întâi, cu învăţătoarea şi colegul de bancă

.

Ce palidă-i lumina lustrei

În nesfârşite seri de toamnă!

Doar cinci e ceasul, dar amurgul

Către tristeţe mă îndeamnă.

 .

Se-adună amintiri prea multe,

Răsar din tainice unghere –

Chiar de-s frumoase, tot par triste,

Căci parcă vin din alte ere.

 .

Îmi amintesc de alte amurguri

Şi simt în nări iz de poveste,

Căci frunze moarte-ngroapă totul,

Tot ce a fost şi nu mai este:

 .

Soare, şi vis, şi dans, şi muzici,

Şi sărutări, şi vis, şi floare –

O, timp, acoperă-le toate,

O, strânge-le la piept, uitare!

 .

Acum există doar caiete

Şi cărţi ticsite de probleme,

Lecţii ce-aşteapt-a fi tocite,

Gravate-n creierul ce geme.

 .

Ele formeaz-acum viaţa,

Mă strâng ca şi un cerc de fier;

Şi le-ocrotesc părinţi, profesori,

Ce să învăţ într-una-mi cer;

 .

Să stau în casă şi, cuminte,

Ochii să-mi plimb pe şiruri negre;

O clipă să nu zburd în soare,

Căci timpul fuge şi se pierde.

 .

Chiar şi duminica-i jertfită

Ades pe-altaru-nvăţăturii.

Dar cad pe-altar, cu ea odată,

Blestemele din trena urii.

 .

Iar printre literele negre

Văd doar vacanţa ce-o să vină

Şi stau visând acea vacanţă –

O simt zâmbindu-mi cald, senină.

 .

Dar, vezi, se spulberă visarea,

Rămân părerile de rău.

Lecţiile sunt tot nefăcute;

Amurgul mă apasă, greu.

 . . .

12 octombrie 1974

.

Despre vacanţă au mai scris: psipsina, redsky2010 (2 episoade), scorpio72, Cita