Elucubraţie cu lenjerie

Am supărat, mai an, o vrăjitoare.
Una măruntă, şi nu foarte tare.
Dar mi-a trimis un coşmar blestemat
Cu – o să râdeţi! – lenjerii de pat!

Un coşmar dement, repetat,
Şi când n-aveam cearşafuri pe pat!
Dormeam pe blănuri, sau direct pe saltea,
Sau pe scândura goală! Degeaba!

Urlam în noapte şi, asudat,
Mă trezeam jos, căzut din pat…
Căci trebuia să fug, să scap,
Să nu fiu de lenjerii sugrumat!

Şi totu-ncepea atât de frumos!
Cearşaful mă mângâia, languros,
Faţa de pernă mă săruta,
Cearşaful de plapumă mă-mbrăţişa…

Şi toate miroseau a iarbă şi-a vară,
A busuioc din sân de fecioară,
A trup de sirenă din adâncuri de vis,
A aripi de îngeri din paradis…

Parfumul creştea, ca o boare de vânt,
Şi vântul creştea, praf înălţând,
Şi praful urca, vălătuc, în văzduh,
De mână se lua cu-n năpraznic zăduf…

Iar eu simţeam, în plămâni, praf şi-arsură,
Şi-o sărutare de meduză pe gură,
Şi colţi de rechin rânjeau, pe furiş,
În jur îmi cădeau, ascuţiţi, ca prundiş…

Şi-aveam drept cearşaf pietre zimţate,
Şi faţa de pernă-avea gheare curbate,
Cearşaful de plapumă şmirghel era,
Iar plapuma de gât mă strângea…

Şi-aşa am strâns în mine disperare
Şi-am cerut leac la altă vrăjitoare.
Şi ea măruntă, şi nu foarte tare.
Dar cu tarife… dărâmătoare.

Aproape c-am rămas sărac lipit,
Dar de blestem m-a izbăvit.
Şi cât de simplu-a fost… Haida-de!
Mi-a dat cuverturi de pat 3D!

Din ele se-nălţă, biruitoare,
Cu guri căscate, capete de floare!

cuvertura-CJ03

Petale deschise-n râs de copii,
Ce ştiu a-mblânzi lenjerii!

Sub cuverturi, azi, cearşaful de pat
Stă-ntins, tăcut, nemişcat,
Cântec de leagăn e faţa de pernă,
Cearşaful de plapumă e iubire eternă.

Aşa că pe-o şa am încălecat,
Am întins cuvertura pe pat
Şi-am aşternut aici, fistichie,
O elucubraţie cu lenjerie.

14 ianuarie 2015

Obsesie

Sărutul---Gustav-Klimt

.

Visam c-o să citesc cândva

În ochii tăi iubirea;

Nu că-i închizi când mă săruţi

Îmi e nemulţumirea!

Nu mă iubeşti. O ştiu de mult

Şi totuşi nu vărs lacrimi;

De ce să stingă ele-acum

Un foc aprins de patimi?

 .

Dacă n-ai şti că te iubesc –

Şi-o ştii atât de bine!

Dar te prefaci că nu-nţelegi

Şi poate râzi de mine…

Şi dacă râzi? Să râzi cât vrei.

Nu spun că nu mă doare…

Ce pot să fac? Zâmbesc şi tac,

Sau râd şi eu – mai tare!

 .

Îmi este greu să te-nţeleg.

Luceşti departe – astru.

Dacă ai fi tu Dumnezeu,

Aş vrea să fiu sihastru!

 .

Poate odat-am să te uit,

Şi poate va fi bine.

Cândva, curând, ori mai târziu,

N-oi mai gândi la tine.

Dar pân-atunci răsari mereu

În gândurile mele.

Cu iadu-aş face legământ

Ca să dispari din ele!

 .

Dar, orice-aş face, tu rămâi,

Mă urmăreşti şi-n vise…

Te văd mereu, chiar de privesc

Spre zările deschise!

E un blestem, sau e un har

Care s-a prins de mine?

De ce te am întruna-n gând,

De ce visez la tine?

 .

8 august 1975

Obsesiile i-au mai obsedat (sic!) azi, deopotrivă, şi pe alţii: mergeţi la psi şi nu treceţi cu vederea link-urile din tabel!

Blestemul… celei care ştie

poză primită prin e-mail

.

Negru blestem străjuieşte neagra poartă de cetate

Unde corbul stirpea-şi creşte şi-urlă bufniţa în noapte.

Blestem ce-i aruncat cu ură de-o vrăjitoare cu ochi răi

De-a cărei frică tremură copaci pe margini de cărări.

*

Între zidurile negre nu se naşte niciodată

Un copil căruia-n viaţă fericirea-i va fi dată.

Poat’ să aibă munţi de aur, el doreşte doar iubire;

Numai dragostea contează, banii n-aduc fericire.

De iubirea a găsit-o, banul îl tot ocoleşte;

Ce-nţelege din iubire trenţărosul ce cerşeşte?

Iar de are ascunse-n hrube bogăţii lucind în bezne,

De-are dragoste deplină şi în jur flori şi miresme,

Boala-l macină cu râvnă, de nu – e de hoţi prădat;

Tam-nesam îşi rupe-o mână, îl muşc-un câine turbat.

Nu există fericire, însă viaţa e frumoasă;

E mai bună decât moartea viaţa cea mai ticăloasă!

*

De-asta râde vrăjitoarea, chicoteşte de-ani, de ere:

Prea s-agaţă strâns de viaţă bietele făpturi mizere.

Şi cum se târăsc grăbite prin noroi clisos de patimi,

Şi cum varsă în neştire nefolositoare lacrimi…

*

Râde-ntr-una vrăjitoarea şi blestemul ei răsună:

Nu există fericire, moartea-i leac… Dar viaţa-i bună!

27 februarie 1975

.

Pe tema „celei care ştie” au mai scris: redsky2010, psipsina, papagigli, scorpio72, Carmen, virusverbalis, Grişka, Sara, dagatha, pisicaru

.

Mulţumiri pentru pinguitorii: Rokssana, Teologul, Ana Usca, Androxa, Theodora, Caius, Carmen, Shayna, Teo, Vania, Mirela Pete

Tristeţe (vacanţă-n amintiri şi-n vise…)

io, în clasa întâi, cu învăţătoarea şi colegul de bancă

.

Ce palidă-i lumina lustrei

În nesfârşite seri de toamnă!

Doar cinci e ceasul, dar amurgul

Către tristeţe mă îndeamnă.

 .

Se-adună amintiri prea multe,

Răsar din tainice unghere –

Chiar de-s frumoase, tot par triste,

Căci parcă vin din alte ere.

 .

Îmi amintesc de alte amurguri

Şi simt în nări iz de poveste,

Căci frunze moarte-ngroapă totul,

Tot ce a fost şi nu mai este:

 .

Soare, şi vis, şi dans, şi muzici,

Şi sărutări, şi vis, şi floare –

O, timp, acoperă-le toate,

O, strânge-le la piept, uitare!

 .

Acum există doar caiete

Şi cărţi ticsite de probleme,

Lecţii ce-aşteapt-a fi tocite,

Gravate-n creierul ce geme.

 .

Ele formeaz-acum viaţa,

Mă strâng ca şi un cerc de fier;

Şi le-ocrotesc părinţi, profesori,

Ce să învăţ într-una-mi cer;

 .

Să stau în casă şi, cuminte,

Ochii să-mi plimb pe şiruri negre;

O clipă să nu zburd în soare,

Căci timpul fuge şi se pierde.

 .

Chiar şi duminica-i jertfită

Ades pe-altaru-nvăţăturii.

Dar cad pe-altar, cu ea odată,

Blestemele din trena urii.

 .

Iar printre literele negre

Văd doar vacanţa ce-o să vină

Şi stau visând acea vacanţă –

O simt zâmbindu-mi cald, senină.

 .

Dar, vezi, se spulberă visarea,

Rămân părerile de rău.

Lecţiile sunt tot nefăcute;

Amurgul mă apasă, greu.

 . . .

12 octombrie 1974

.

Despre vacanţă au mai scris: psipsina, redsky2010 (2 episoade), scorpio72, Cita

La limita suportabilului…

La Derelitta (Sandro Botticelli)

Dacă în ochi ai lacrimi şi-n piept îţi gem suspine,

Şi-un nod în gât îţi urcă şi să blestemi îţi vine,

De simţi că îţi e ciudă pe lume şi pe oameni

Şi-ai vrea cu toţi să piară fiindcă cu ei tu sameni,

De îţi apare totul ciudat, lipsit de sens,

Sau dacă viaţa-ţi pare numai un vid imens,

E bine de furtuna-şi dezlănţuie armate

Cu tunete ca tobe ce bat înfuriate

Şi cete de sălbatici, cu suliţi mari de fulger

Şi cu tam-tam de ploaie,

Şi vânt – năprasnic muget.

E bine, căci furtuna e răzbunarea ta,

Sau pentru că poţi plânge, temându-te de ea.

*

Dar dacă,-n loc de asta, un soare cald zâmbeşte

Şi-oricare fir de iarbă viaţa preamăreşte,

Un imn e orice floare, şi orice pom – un cântec

Slăvind mereu natura şi-al ei vrăjit descântec,

Atunci abia-ţi dai seama că nimănui nu-i pasă

De pentru tine viaţa-i urâtă sau frumoasă,

Că timpul nu se-opreşte, oricât de mult o vrei,

C-aceeaşi fi-va lumea şi după ce-ai să piei.

*

Te simţi atuncea singur, făr’ prieteni, făr’ de rost

Şi, regretând ce fost-a, visezi la ce n-a fost.

iunie 1975

Blestem

 

desen preluat de pe blogul lui Mircea Pricăjan – cu o modificare

Dracii toţi să-ţi dea pedeapsă:
Umezi ochii de urdoare,
Trup uscat precum o iască,
Elefanţi ce-ţi trag picioare;
Naiba gura să ţi-o pupe
Pân’ ce dinţii or să-ţi sară
Iară limba ţi s-o rupe;
Zi de zi să simţi în nară
Doară miasme şi putoare;
Aerul să-ţi ardă faţa;
Mâinile să ţi se-nmoaie;
Ăst „poem” să-ţi strice viaţa;
Tot din cap să-ţi pice părul;
Iarbă-n nas s-ai dimineaţa;
Iadul doar să-ţi ducă dorul!

05 aprilie 1982

Acrostihul ia fost dedicat primului meu şef, care na avut totuşi niciodată ocazia săl citească 😛
%d blogeri au apreciat: