Tristeţe (vacanţă-n amintiri şi-n vise…)


io, în clasa întâi, cu învăţătoarea şi colegul de bancă

.

Ce palidă-i lumina lustrei

În nesfârşite seri de toamnă!

Doar cinci e ceasul, dar amurgul

Către tristeţe mă îndeamnă.

 .

Se-adună amintiri prea multe,

Răsar din tainice unghere –

Chiar de-s frumoase, tot par triste,

Căci parcă vin din alte ere.

 .

Îmi amintesc de alte amurguri

Şi simt în nări iz de poveste,

Căci frunze moarte-ngroapă totul,

Tot ce a fost şi nu mai este:

 .

Soare, şi vis, şi dans, şi muzici,

Şi sărutări, şi vis, şi floare –

O, timp, acoperă-le toate,

O, strânge-le la piept, uitare!

 .

Acum există doar caiete

Şi cărţi ticsite de probleme,

Lecţii ce-aşteapt-a fi tocite,

Gravate-n creierul ce geme.

 .

Ele formeaz-acum viaţa,

Mă strâng ca şi un cerc de fier;

Şi le-ocrotesc părinţi, profesori,

Ce să învăţ într-una-mi cer;

 .

Să stau în casă şi, cuminte,

Ochii să-mi plimb pe şiruri negre;

O clipă să nu zburd în soare,

Căci timpul fuge şi se pierde.

 .

Chiar şi duminica-i jertfită

Ades pe-altaru-nvăţăturii.

Dar cad pe-altar, cu ea odată,

Blestemele din trena urii.

 .

Iar printre literele negre

Văd doar vacanţa ce-o să vină

Şi stau visând acea vacanţă –

O simt zâmbindu-mi cald, senină.

 .

Dar, vezi, se spulberă visarea,

Rămân părerile de rău.

Lecţiile sunt tot nefăcute;

Amurgul mă apasă, greu.

 . . .

12 octombrie 1974

.

Despre vacanţă au mai scris: psipsina, redsky2010 (2 episoade), scorpio72, Cita
Anunțuri

Despre Vero
Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))

39 Responses to Tristeţe (vacanţă-n amintiri şi-n vise…)

  1. Pingback: vacantă | psipsina

  2. George Valah says:

    Cred ca… nu te-ai schimbat prea mult! 🙂

  3. psipsina says:

    ce copil frumos erai vero în clasa întâi! mi-a plăcut mult poezia, cred că toţi ne regăsim în această visare… doamne cât mai aşteptam vacanţa mare… care acum e o săptămâna risipită în an…

    • Vero says:

      Da, aşteptam vacanţa şi îmi închipuiam că, după ce-o să termin şcoala, o să am mult mai mult timp liber. Mă gândeam că nemaiavând de învăţat, după opt ore de serviciu timpul meu o să-mi aparţină, o să fie numai pentru îndeletniciri pe placul meu…

  4. Pingback: Balada | lunapatrata

  5. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 70) | Teo Negură

  6. redsky2010 says:

    acum asteptam vacanta de 2zile de la sfarsitul fiecarei saptamani 😉
    era frumos fara lectii, nu mi-a placut niciodata scoala si sa invat fortat tot felul de chestii care nu ma atrageau. e drept ca nu regret acum, insa… era atat de fain sa te joci afara!

    • Vero says:

      Mie mi-a plăcut şi încă îmi place să învăţ tot felul de lucruri, dar fără să mi se impună ce să învăţ şi până când să învăţ, fără să fiu ascultată şi să mi se pună note 😛

      • George Valah says:

        Cat ai avut la…purtare, hm?! 😀

        • Vero says:

          Niciodată mai puţin de 10! 😛
          Era vorba despre ceea ce mi-a plăcut şi-mi place, nu despre ceea ce am făcut şi fac 😆
          Am fost o elevă model – premii, chestii, socoteli, deşi nu m-am omorât cu învăţatul; cred că am descoperit cumva, oarecum din instinct, că se poate trăi din faimă – din faima de elev bun; odată ce le-ai făcut profesorilor o primă impresie favorabilă, e nevoie de foarte puţin efort ca să le-o menţii. Poate c-o să scriu câte ceva despre asta (pe un alt blog, aici pun numai versuri), când oi avea timp şi chef.

  7. Pingback: a darui fara resentimente | Rokssana's Blog

  8. Pingback: Parada | Caius

  9. Pingback: Provocare cu coada-Vacanta | Cataratorii

  10. Pingback: Comisia de aparare din Camera Deputatilor a adoptat un amendament potrivit caruia in anumite situatii politistii pot fi trasi pe linie moarta timp de 6 luni – Igas ameninta: “Daca disponibilizarile din MAI nu vor fi facute, politistii vor prim

  11. Pingback: Miercurea fara cuvinte – Du-ma fericire, in sus… | lunapatrata

  12. Pingback: Miercurea fără cuvinte 7 – la zidirea Lumii | Teo Negură

  13. Pingback: Ultimul Mitropolit – 48 | Ioan Usca

  14. Pingback: Miercurea fara cuvinte…5….You Are My Rainbow.. | androxa

  15. Pingback: Borne | Gabriela Savitsky

  16. Frumoase amintiri! O fetita ,cu bentita! :))

  17. Pingback: DEXIGN. Kyte: logo şi ambalaj « Mirela Pete. Blog

  18. Pingback: Lumea Coca-Cola | Gabriela Elena

  19. Pingback: Lumea Coca-Cola | Gabriela Elena

  20. Pingback: ajutoooor | psipsina

  21. Acum cand iti citesc versurile, afara ploua si parca vacanta-n amintiri si vise devine si mai trista.
    Amintirile-s frumoase chiar daca-s triste, deci sa umplem sipetul cu amintiri si sa ne bucuram de ele! 🙂

  22. Pingback: The redbreast….. | androxa

  23. Pingback: Beannacht / Blessing…. | androxa

  24. Pingback: După melci | Ioan Usca

  25. Pingback: Parfumul inocenţei | Gabriela Elena

  26. Pingback: Ganduri rasfirate… | lunapatrata

  27. Pingback: tradarea de sine | Rokssana's Blog

  28. Pingback: vacantă

  29. Pingback: ajutoooor | psi-words

  30. Pingback: vacantă | psi-words

  31. Pingback: Trei pseudodialoguri despre tristeţile din viaţa mea | ropot de secunde...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: