Uitare
22 octombrie 2016 10 comentarii
E şi asta tot un soi de rugăciune, nu?
Versuri din tinereţe – şi nu numai
Despre Vero
Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Ştii cum e vorba „ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească!” 😉
Pînă acu’ ai avut noroc, da’ n-aş vrea să te văd în locu’ meu.
Maşina aia îl bătea pe „t” un pic spre dreapta şi parcă pe „p” un pic mai jos, nu era greu de depistat pe vremuri. 😀 Şi fosta mea „tovarăşă” de viaţă a avut o maşină cu diacritice, a fost dactilografă o vreme, demult. Nu-i ironic că pînă şi maşinile de scris aveau diacritice pe atunci, iar unii nici acum n-au auzit de ele, pe computer? 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Având în vedere că mi-am dorit de mult şi am scăpat cu bine, sper că pericolul ăl mare a trecut. 😀
Era maşina mamei. Ştiu că a stat o vreme pe la miliţie (maşina, nu mama), am înţeles că le adunaseră pe toate. Şi oricum trebuia să dea, tot la miliţie, în fiecare an o pagină scrisă – probabil se temeau că se schimbă vreo caracteristică a maşinii cu timpul.
Eu personal n-am văzut, în ţara asta, maşină de scris fără diacritice. Aveam şi la serviciu şi după ’90 mi-am cumpărat şi eu una (şi acum mă întreb pe unde oi fi pus-o).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dac-ai ajuns să nu mai ştii unde ai pus ditamai maşina de scris mi-e teamă că ţi-a venit sorocu’… la uitare. 😛 XD
Pe vremuri, maşinile erau verificate şi înregistrate cu toate defectele şi caracteristicile personalizate, ca să ştie cine a fost în caz că se tipăreau oarece manifeste sau alte „chestiuni” anti-tovarăşu’ sau anti-sistem. Normal că le verificau sistematic, că poate cineva îşi modifica/repara defectele între timp şi apoi cine ştie ce se apuca să scrie. Paranoia, deh.
Eu am primit una defectă de la o prietenă, era electrică şi îi lipsea tocmai „capul” (tamburul cu litere), plus alte piese, aşa că m-am jucat un pic cu ea şi… nu mai ştiu pe unde-am pus-o. 😛 XD
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
Maşina nu era tocmai „ditamai” – nu era electrică.
Ştiu că am dus-o la un moment dat la ţară, să se joace socru-meu cu ea.
Dar cred că am luat-o înapoi. Şi avem un soi de debara – o încăpere în care trebuia să existe tobogan de gunoi, dar nici măcar locaşul pentru el n-a fost făcut, aşa că e folosită drept debara/magazie în comun cu vecinii de palier, şi pe rafturile noastre e o harababură cruntă, zac acolo tot felul de fiare şi de vechituri puse unele peste altele şi unele în faţa altora.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da da, asta se cheamă „întoarsa ca la Ploieşti”. 😛 XD
Hai, fie, te cred pe cuvînt. Că dacă vezi ce-i la mine-n sufragerie, şi pe hol, şi-n dormitor, şi-n cămară, şi-n bucătărie… că în magazie plouă, deh. XD
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
Îmi imaginez cu uşurinţă. Şi eu şi bărbatu-meu suntem personificări ale dezordinii. („Barem n-a stricat D-zeu două case” – a zis cândva o mătuşă de-a mea, foarte ordonată din fire. 😀 )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
XD XD XD
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Invitaţie la rugăciune | Blog de jocuri
Din cauza ca „Maşina aia îl bătea pe „t” un pic spre dreapta”, dupa cum a remarcat Dragos, la primele doua strofe m-am tot intrebat ce inseamna „Ui”. :)))))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
Era o maşină veche, mai bătrână ca mine, suferise… nişte reparaţii. 😀
La ultima reparaţie, încercată de bărbatu-meu, maşina a răposat, aşa că ne-am simţit datori să-i cumpărăm mamei una nouă – ca şi nouă, luată la mâna a doua; s-a întâmplat să dăm de ea, pe neaşteptate, exact la momentul potrivit. Numai că mama mi-a dat-o mie, cu condiţia să dactilografiez, în locul ei, o poveste (luuuugă) de-a unchiului meu (versiunea în proză; aici e un fragment din cea în versuri). Dar unchiul a murit, a murit şi mama, şi eu încă n-am terminat de dactilografiat povestea aia…
Dar aşa se face că, atunci când a fost nevoie să-mi trimit prima povestire SF, dactilografiată, la un concurs, aveam maşină de scris şi căpătasem ceva viteză, ţăcăneam aproape în ritmul dactilografelor de la serviciu. 🙂
ApreciazăApreciază