Roi alb

Foto: Alex Mazilu

.

Roi alb, roi alb de fulgi zburând asemeni visurilor mele,

Roi alb de fulgi, roi alb de tot atâtea stele,

Roi alb venind din înălţimi albastre,

Roi alb ce treci pe lângă geamul casei noastre

Ca iar să cazi încet, acoperind pământul,

Roi alb, de ce îmi porţi cu tine gândul?

.

Roi alb, atât de repede-ai schimbat înfăţişarea lumii,

Atât de repede mi-ai pus în suflet fericire-n locu-amărăciunii!

Ai dispărut, roi alb… Dar o feerie albă-n urmă-ţi ai lăsat:

Pomii golaşi în haina albă a zăpezii tu i-ai îmbrăcat;

Tot tu ai pus, pe casele pitice, albe cuşme strălucind în soare.

Spune-mi, de ce mă-ndeamnă lucirea asta albă spre visare?

.

În mintea mea un vis se ţese iute,

Pe fire lungi şi albe, fire ne-ntrerupte,

Şi se îndreaptă către-un univers alb, de poveste,

Cum altul nu va fi, n-a fost şi nici măcar… nu este.

De ce atâtea aripi albe, oare, s-au deschis,

Ca să mă poarte spre acest tărâm de vis?

.

Aş vrea să mă întorc în lumea cea de fiecare zi,

Însă din zborul alb nu mă mai pot opri.

Şi zbor visând… visez… visez zburând;

De visul de zăpadă mi se leagă fiecare gând.

Spune-mi, roi alb, de ce îmi place să visez întruna

Şi mi se pare că un vis feeric am ţesut dintotdeauna?

.

Roi alb… vis alb… de unde vii? Din stele?

O, nu! Ai fost urzit în taină, mereu, de gândurile mele.

O ştiu, şi poate de aceea, stând la geamul casei noastre,

Îmi amintesc de fulgii ce-au căzut din înălţimi albastre…

Spune-mi, roi alb ce ai acoperit pământul,

De ce-ai plecat, luându-mi cu tine gândul?

decembrie 1972