Nemurirea

Jacob de Gheyn II - Neptun şi Amphitrite (preluat de pe Wikipedia)

.

Tu, care porţi în mână tridentul de milenii

Şi stăpâneşti cu fală albastrele-ţi domenii,

Desigur ai palate imense de mărgean

Şi mii comori ascunse prin funduri de ocean.

 .

Alaiul tău te-urmează prin săli strălucitoare –

Căci aurul acolo vă ţine loc de soare –

Căluţii cei de mare se joacă prin grădini,

Stau doi rechini la poartă, ca doi străjeri bătrâni.

 .

Eşti fericit ca-n ceruri, deşi trăieşti în ape,

Dar des doreşti de stele să te găseşti aproape

Şi faci un semn alene, iar valuri se ridică

Pân’ ce de-a lor putere şi Cerului i-e frică.

 .

Mă-ntreb cum arăţi oare: Bătrân şi gârbovit?

Bărbat în floarea vârstei? Sau tânăr fericit

Să vezi mereu nainte-ţi sirenele graţioase,

Ce-ţi cântă şi-ţi aruncă ocheade languroase?

 .

Oricum ai fi, întruna vei fi cum acum eşti,

Căci ţi-e sortit ca vieţii tribut să nu-i plăteşti;

Anii nu lasă urme de fel pe a ta faţă

Şi suflul rece-al morţii pe tine nu te-ngheaţă.

 .

Dar eu îţi plâng de milă, tinere zeu bătrân,

Fiindcă asculţi de veacuri ce valurile-ngân’,

Fiindcă de veacuri peştii dansează pentru tine,

Fiindcă dintotdeauna ştiut-ai tot prea bine.

 .

Şi poate că odată Pământul va pieri,

Dar timpul roata mare în loc nu-şi va opri;

Iar tu, având alături doar luna mută, cheală,

Vei ştii că nemurirea-i eternă plictiseală.

 .

17 iulie 1974

.  .  .  .

Despre nemurire au mai scris: redsky2010, psipsina, papagigli, scorpio72, ALTCERSENIN, Cita
%d blogeri au apreciat: