Parfum de ploaie

– pe  marginea articolului „În Apuseni a început sfârşitul lumii”, de unde am preluat cele cinci fotografii ale satului înghiţit de o deversare de steril

Această prezentare necesită JavaScript.

.

Ne zvârcolim,
ne zvârcolim…

Vrem să ieşim!

Putem să ieşim?

Putem să fugim
din ţintirim?

Nu, nu-l lăsăm gol;
cei vii l-au umplut cu nămol –
de-asta ne grăbim…

Cei vii au plecat,
cu mult grăbiţi decât noi,
cei vii ne-au lăsat
să putrezim în noroi.

Afară miroase-a ploaie şi-a praf,
a praf care încă nu-i năclăit,
şi oasele noastre, ici-colo în vraf,
vor scaldă în apă, în daru-i râvnit.

Vrem să ne spele ploaia de nămolul
uitării dintr-un gest profanator,
ce ne-a-ngropat, păgân, obolul
de cruci şi flori, adus cândva cu dor.

Dar ieşim, am ieşit din nămol,
parfumul ploii ne-a chemat sub cer gol…
E gol de îngeri, toţi au părăsit
biserica şi crucea din iadul nămolit.

Să ne urcăm pe turlă,
acum, schelete goale…
Nici lupii nu mai urlă,
nici corbi nu dau târcoale…

Doar el, parfumul ploii, al apei limpezite,
ni-e vis şi ni-e nădejde, fantome noroite…

6 iunie 2013

.

Poezia participă la jocul poveştii parfumate, iniţiat de Mirela – urmăriţi linkul ca să citiţi povestea ei şi ca să descoperiţi tabelul în care s-au înscris toţi participanţii.

%d blogeri au apreciat: