Versuri peste poză, oarecum despre poză (2) – Lumina plânge

Iubirea noastră

În infinit zac lumina şi visul;

Din întuneric se ţese abisul

Pe fire albastre – de lume străine,

Pe fire albastre – de dragoste pline.

Se prăbuşesc în hăuri iubirile trecute,

Cad una peste alta – mărunte, triste, multe.

Numai dorinţa noastră pluteşte peste ele –

Spirală în văzduhul strălucitor de stele.

Ea e iubirea noastră – stingheră şi tăcută,

De nimeni auzită, de nimenea ştiută.

Totuşi, nu-i pastă albă născută din lumină,

Nu-i pânză de păianjen, în lume cea mai fină,

Ci-i vis ce niciodată nu îşi va prinde chipul;

Sfârşeşte cu-nceputul, începe cu sfârşitul.

septembrie 1973 – decembrie 1974

.
Aici e un strop din parfumul viselor tinereţii mele, de care mi-am adus aminte azi (29.01.2012), citind o parte dintre poveştile parfumate ce plutesc în jurul Mirelei Pete.

 

20.04.2015
Poezia cade, cumva, peste tema „umbra unei iubiri”, aşa că o înscriu în tabelul lui Eddie.

Ceaţa

Foto: Alice Drogoreanu

Albă ceaţă, ceaţă deasă,

Vezi cum cade, cum se lasă,

Colo-n zare,-ndepărtare,

Ceaţa albă peste mare?

*

Se ridică şi se lasă

– Văluri albe de mireasă –

Ceaţa albă peste stânci,

Peste apele adânci…

*

Iar când ceaţa urcă-n sus

Tu-ţi iei barca şi te-ai dus.

Şi apoi, când eşti departe,

Cade ceaţa, ne desparte.

*

Eu zăresc în depărtare

Numai ceaţa peste mare –

Văluri albe de mireasă

Peste apa-ntunecoasă.

*

Ia-mă-n barca ta odată,

Într-o noapte fermecată

Când se urcă ceaţa-n sus –

Să nu fii tot singur dus.

*

Du-mă peste ape-adânci,

Peste valuri, printre stânci;

Ceaţa albă, de se lasă,

Îmi va fi văl de mireasă!

20 iulie 1977

Luna (I)

fotografie preluată de la Vânătorul de Gânduri

.

O lumină roşiatică apare

Strălucind pe-ntunecata zare:

E doamna nopţi,-n raze veşmântată;

Porneşte-mpărăţia să-şi străbată

Privind prin nori la marea înspumată

Ce îşi ridică oştile de valuri

Izbindu-le cu furie de maluri.

.

Şi luna calea îşi continuă acum;

De veacuri tot străbate-acelaşi drum

Întunecat, deşi-i strălucitor,

Ades acoperit cu-un văl de nor.

Ea – astrul nopţii – alte veacuri va trăi;

Cât ţine veşnicia pe acelaşi drum se va roti.

1969 

.

Are lipsuri, dar e prima mea poezie dintre cele păstrate, scrisă când aveam 12 ani.
Pentru mine are… valoare sentimentală 🙂

.

Miresmele de Lună şi-au găsit locul, ca temă propusă de Lili, în şiragul Poveştilor Parfumate ale Mirelei.
Parfumul se revarsă şi dinspre Gina, Daurel, Sara, LunaPătrată, dictaturajustiţiei