Întrebări… sub felinare

imagine preluată de aici

 

Pleacă şi-ntoarce-te,
vino şi pleacă…
Unde eşti, cine sunt?

Vorbe de clacă.

Cine sunt ei, cine sunt eu?
Care tu, care eu, care ei?

Eu… mă caut mereu
şi… găsesc ani prea grei
stând pe sufletul meu.
Stau şi nu tac, stau şi întreabă:
De ce ne păstrezi, dac-am plecat?
N-ai altă treabă?
De ce nu uiţi ce e de uitat?

Întrebări, întrebări…
E plin de ele sub soare.
De ce nu le punem
… sub felinare?

Felinarele sunt…, poate sunt,
mai puţin… trădătoare,
aştern umbre mai… ocrotitoare,
nu rup din beznă-o felie prea mare;
chiar de-i întrebarea crunt arzătoare,
tăcerea-i mai rece sub felinare;
lumina aprinsă de mâini muritoare
fuge din ochi, deşi doare,
piere lăsându-ţi… o întrebare.
O moşteneşti cu acte
parafate, intacte;
cioburi sunt doar în autograf,
semnează un testament olograf.

14 decembrie 2014


Elucubraţie scrisă ca răspuns la provocarea de luni.

Nesfârşita cale…

Pentru mine, pădurea e un labirint de copaci, o reţea întunecată de poteci întortocheate. De aceea, parfumul pădurii (despre care au scris Mirela, Sara, Lili, Max Peter, Gina, Shayna, Rokssana, Gabi, October Cat) e, pentru mine, parfumul rătăcirii pe o cale nesfârşită…

.

Şi noaptea e neagră.
Şi drumul e lung…
Şi umblu, şi umblu,
Şi nu mai ajung.

.

E-ngustă cărarea,
Urcuşul e greu,
Ş-apoi către vale
Alunec mereu.

.

De-ajung la răscruce,
Mi-arunc ochii roată.
Cărări sunt mai multe,
Dar care-i cea dreaptă?

.

Şi deasă e bezna,
Şi stele nu sunt,
Iar norii cei negri,
Şi luna ascund.

.

Arar, văd în zare
Un far solitar.
Apare… dispare…
Eu merg în zadar…

noiembrie 1981

.

Despre o cale sau alta au mai scris: Tiberiu, psi, Redsky, Cita, dictaturajustiţiei, scorpio, virusache, Sara, Rokssana, dagatha
========
Cu mulţumiri pentru comentatorii, pinguitorii (Carmen, Vania, Rokssana, Shayna, Teo,  Paporniţa cu vorbe) şi cititorii articolelor precendente de pe acest blog.

Iubirea noastră

În infinit zac lumina şi visul;

Din întuneric se ţese abisul

Pe fire albastre de lume străine,

Pe fire albastre – de dragoste pline.

Se prăbuşesc în hăuri iubirile trecute,

Cad una peste alta mărunte, triste, multe.

Numai dorinţa noastră pluteşte peste ele

Spirală în văzduhul strălucitor de stele.

Ea e iubirea noastră – stingheră şi tăcută,

De nimeni auzită, de nimenea ştiută.

Totuşi, nu-i pastă albă născută din lumină,

Nu-i pânză de păianjen, în lume cea mai fină,

Ci-i vis ce niciodată nu îşi va prinde chipul;

Sfârşeşte cu-nceputul, începe cu sfârşitul.

septembrie 1973 – decembrie 1974

.
Aici e un strop din parfumul viselor tinereţii mele, de care mi-am adus aminte azi (29.01.2012), citind o parte dintre poveştile parfumate ce plutesc în jurul Mirelei Pete.

 

20.04.2015
Poezia cade, cumva, peste tema „umbra unei iubiri”, aşa că o înscriu în tabelul lui Eddie.

Traducere – Nimfele găsind capul lui Orfeu, de Theodora Goss

Nicolas Poussin: Peisaj cu Orfeu şi Euridice (1648) – preluat din Wikipedia

Întunecat e râul, e sticlos.
Bulbuci de aer înfloresc, rotund,
Mânaţi peste ţărâna de pe fund,
Durerea-ndoaie crengi de chiparos.

.

Ne-atinge pleata apa vijelioasă
Când scoatem cap cu buze vineţi, moi,
Cu-n ochi prelins în lacrimi de puroi,
În râul negru ţintuit de spini.

.

Cântaţi, surori, cu voce tânguioasă,
Dulce ca mierea, pentr-un vrej fetid,
Loviţi în craniul sec, sărut candid
Puneţi pe-obrajii lui de lepră plini.

din
The Year’s Best Fantasy And Horror (volumul II)
Nemira, mai 2009

.

Redistribuire 🙂
Astăzi, 2 octombrie 2011, cea mai reuşită dintre traducerile mele în versuri merge la Life in Pictures.

Luna (I)

fotografie preluată de la Vânătorul de Gânduri

.

O lumină roşiatică apare

Strălucind pe-ntunecata zare:

E doamna nopţi,-n raze veşmântată;

Porneşte-mpărăţia să-şi străbată

Privind prin nori la marea înspumată

Ce îşi ridică oştile de valuri

Izbindu-le cu furie de maluri.

.

Şi luna calea îşi continuă acum;

De veacuri tot străbate-acelaşi drum

Întunecat, deşi-i strălucitor,

Ades acoperit cu-un văl de nor.

Ea – astrul nopţii – alte veacuri va trăi;

Cât ţine veşnicia pe acelaşi drum se va roti.

1969 

.

Are lipsuri, dar e prima mea poezie dintre cele păstrate, scrisă când aveam 12 ani.
Pentru mine are… valoare sentimentală 🙂

.

Miresmele de Lună şi-au găsit locul, ca temă propusă de Lili, în şiragul Poveştilor Parfumate ale Mirelei.
Parfumul se revarsă şi dinspre Gina, Daurel, Sara, LunaPătrată, dictaturajustiţiei
%d blogeri au apreciat: