Versuri peste poză, despre poză (2) – La poartă


Întrebări… sub felinare


imagine preluată de aici

 

Pleacă şi-ntoarce-te,
vino şi pleacă…
Unde eşti, cine sunt?

Vorbe de clacă.

Cine sunt ei, cine sunt eu?
Care tu, care eu, care ei?

Eu… mă caut mereu
şi… găsesc ani prea grei
stând pe sufletul meu.
Stau şi nu tac, stau şi întreabă:
De ce ne păstrezi, dac-am plecat?
N-ai altă treabă?
De ce nu uiţi ce e de uitat?

Întrebări, întrebări…
E plin de ele sub soare.
De ce nu le punem
… sub felinare?

Felinarele sunt…, poate sunt,
mai puţin… trădătoare,
aştern umbre mai… ocrotitoare,
nu rup din beznă-o felie prea mare;
chiar de-i întrebarea crunt arzătoare,
tăcerea-i mai rece sub felinare;
lumina aprinsă de mâini muritoare
fuge din ochi, deşi doare,
piere lăsându-ţi… o întrebare.
O moşteneşti cu acte
parafate, intacte;
cioburi sunt doar în autograf,
semnează un testament olograf.

14 decembrie 2014


Elucubraţie scrisă ca răspuns la provocarea de luni.

%d blogeri au apreciat asta: