Povaţa vrăjitoarei


– din ciclul „Valorificarea superioară (sic! sau sâc!) a advertorialelor refolosibile”

 

Regina mea,

reginamea

eu, baba vrăjitoare,
te-ndemn să-ţi pui toţi peţitorii la-ncercare,
căci frumuseţea lor şi-al lor cuvânt
deopotrivă sunt înşelătoare.
Vezi dacă au curaj, înţelepciune,
şi de ispită dacă pot să stea deoparte,
de ştiu să preţuiască viaţa
făr-a se teme, însă, nici de moarte.

Arată-le-o sticluţă cu parfum
şi spune-le că-n ea-i esenţa vieţii
şi că tu trebuie s-o bei
în primul ceas al dimineţii;
şi că nu-i chip s-o sorbi oricum,
căci trupul tău nu poate s-o îndure
decât dacă se scaldă-n colb de drum
amestecat cu fructe de pădure
culese-n la amiază, de pe creste
de munte, când Celosia-nfloreşte.
Căci cel ce le adună făr’ de-o floare
strivită şi-ndesată-n buzunare,
pe creasta muntelui dă piept cu vântul
şi nu se ştie de-o avea scăpare.
Şi spune-le că vrei acele fructe,
că vrei să îţi aducă multe, multe.
Şi dă-le sfat să caute-n grădină,
şi să îşi rup-o floare înflorită,
ca să le fie viaţa ocrotită.
Dar nu le spune că-n grădina-aceea,
această floare nici n-a fost sădită.

Şi vezi care-o veni apoi să zică:
– Regină ştii, eu nu mai am răbdare,
m-am săturat să caut de nebun o floare.
Mă duc s-adun de sus acele fructe,
şi vai de vânt de m-o-nfrunta pe munte.

– Eşti curajos, voinice, să-i spui tu,
şi ai trecut de prima încercare,
iar de a doua o să fii scăpat,
chiar mâine, aşa socot, pe înserat,
când vei aduce fructele-n cărare,
să le strivim în colb, cu bucurie mare.

Iar sus, pe munte, printre fructe coapte,
am să aştept eu, vrăjitoarea, albă, ca de lapte,
şi străvezie, şi frumoasă,
crăiasă de basm, măsluită crăiasă.

– Voinicule, sunt fiica Vântului,
adusă de vraja Dorului…
Nu sunt Regina Parfumului,
pe ea las-o Păcatului!
Grăbeşte-te s-o dai uitării!
Eu sunt Regina Mării şi a Zării,
Regina Munţilor şi a Văilor,
Stăpâna Stihiilor şi a Zmeilor,
şi nu te pun la nicio-ncercare,
ci-ţi pun Regatul meu la picioare!

Şi vai şi-amar de-acela care
o să îmi dea crezare
şi-o să se lase ispitit,
de vorbele mele vrăjit!
Pentru c-o să chem vântul,
şi o să-l facă una cu pământul!

Dar celui ce-o să-mi spună:
– Piei, ispită!
Numai pe ea o vreau,
mi-e singura iubită!
Aceluia-i voi da în dar
un sac cu fructe coapte,
gustoase, aromate.

Iar tu să-i spui, către seară,
cu fructele-n faţa-ţi când o să apară:
– Eşti înţelept, voinice,
de vreme ce-ai ajuns cu fructele aice!
Acum te mai aşteaptă o probă de foc,
şi sper s-o treci, sper să ai noroc…
Vreau să-mi aduci trei pietre de aur,
de pe Muntele Balaur,
şi să le storci apoi pentru mine,
să scoţi din ele esenţă de praline.

Şi dacă voinicul o să plece-n lume,
să caute-un munte cu-asemenea nume,
– un munte care nu există –
vom scoate câte o batistă,
să-i plângem soarta tristă.

Dar dac-o să-ţi spună:
– Regina mea,
nu-mi place când te-ntreci cu gluma!
Nu sunt bătaia ta de joc,
chiar dacă eşti frumoasă foc!
Rămâi cu bine
şi cumpără-ţi praline!
Tu să-i răspunzi:
– Stai! Nu pleca!
Ai câştigat! Voi fi soţia ta!!!

4 noiembrie 2013 – 18 septembrie 2014

Anunțuri

Despre Vero
Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: