Parfum de ploaie
9 iunie 2013 35 comentarii
– pe marginea articolului „În Apuseni a început sfârşitul lumii”, de unde am preluat cele cinci fotografii ale satului înghiţit de o deversare de steril
.
Ne zvârcolim,
ne zvârcolim…
Vrem să ieşim!
Putem să ieşim?
Putem să fugim
din ţintirim?
Nu, nu-l lăsăm gol;
cei vii l-au umplut cu nămol –
de-asta ne grăbim…
Cei vii au plecat,
cu mult grăbiţi decât noi,
cei vii ne-au lăsat
să putrezim în noroi.
Afară miroase-a ploaie şi-a praf,
a praf care încă nu-i năclăit,
şi oasele noastre, ici-colo în vraf,
vor scaldă în apă, în daru-i râvnit.
Vrem să ne spele ploaia de nămolul
uitării dintr-un gest profanator,
ce ne-a-ngropat, păgân, obolul
de cruci şi flori, adus cândva cu dor.
Dar ieşim, am ieşit din nămol,
parfumul ploii ne-a chemat sub cer gol…
E gol de îngeri, toţi au părăsit
biserica şi crucea din iadul nămolit.
Să ne urcăm pe turlă,
acum, schelete goale…
Nici lupii nu mai urlă,
nici corbi nu dau târcoale…
Doar el, parfumul ploii, al apei limpezite,
ni-e vis şi ni-e nădejde, fantome noroite…
6 iunie 2013
.
Poezia participă la jocul poveştii parfumate, iniţiat de Mirela – urmăriţi linkul ca să citiţi povestea ei şi ca să descoperiţi tabelul în care s-au înscris toţi participanţii.
Reclame
Despre Vero
E grea strofa ta, Vero, grea ca necazul ce s-a abătut, odată cu ploile, asupra bieților oameni din anumite zone ale țării. Există, aidoma curcubeului, un licăr de speranță. Două versuri sunt suficiente ca viața să-și reintre în drepturi.
”Doar el, parfumul ploii, al apei limpezite,
ni-e vis şi ni-e nădejde, fantome noroite”
Parfumul e un dar al vieții, pentru că numai ce e bun și viu are parfum.
Ai scris cu sufletul trist și greu, dar începând să se ridice ușor ca un abur de ploaie de vară, care face să revină natura la viață. Mulțumesc și…noapte bună!
Da, nu se putea fără un licăr de speranţă, mai ales fiindcă parfumul e de obicei asociat cu partea frumoasă a vieţii…
Noapte bună, Mirela!
Pingback: Tot de-ale mele (la început de iunie 2013) | VERONICISME
Pingback: Parfum de ploaie | my heart to your heart
Pingback: Prin ploaia de vară | Iubesc Viaţa
Pingback: 100 de gînduri și-o seamă de ploi | there's someone in my head - but it's not me
Imi place poezia ta, chiar daca e mai grea un pic. spune multe, cu subinteles.
Seara faina iti doresc!
Mulţumesc, asemenea!
Pingback: Ploaia | Daurel's Blog
Pingback: Parfum de ploaie | innerspacejournal
Sa fereasca sfantul de asa ploaie! E rea si nu spala pacatele, mai mult le aduna si le înmulteste!
Noapte buna Vero!
Prăpădul din fotografii nu i se datorează ploii. Articolul de la care am pornit vorbeşte despre sterilul deversat într-un iaz, care s-a extins acoperind un sat, cu tot cu cimitirul.
Noapte bună, Minnie!
De acum, astfel de ploi ne umplu viețile.
De-am putea schimba viitorul în ploi curate și benefice!…
Prăpădul din fotografii nu i se datorează ploii (vezi răspunsul pentru Minnie). Dar să sperăm că viitorul ne va aduce doar ploi curate şi benefice!
Am citit articolul care vorbește despre acele poze… E îngrozitor cât efort depunem pentru a distruge pământul…
Da, e cumplit…
Cantec mut al mortilor ce-au pornit sa se salveze de greselile viilor… mi-am inchipuit imaginile ca de sfarsit de lume, pe de-o parte dar si ca o spalare a pacatelor, pe de alta parte…
Ploaia din poezie e ca o speranta. Interesanta poezie. Nu stiam despre aceasta intamplare. Multumesc, Vero!
Pentru puţin. (Eu am aflat ce s-e petrecut acolo chiar în ziua când am scris poezia.)
Pingback: Gânduri muiate în ploaie parfumată |
Să putrezim sub nămol, imagine mai frumoasă a carnavalescului nu am găsit până la tine, și mă înclin. Apoi ieșirea aceasta sub un cer gol, golit de Dumnezeu, de Îngeri, de morți și Sfinți icoane e o ieșire a ieșirii dincolo de palpabil. Îți tragi seva slovei din nadir…iar mă înclin și recitesc. Sublim, neiertător de frumos!
Mulţumesc mult, mă bucur că ţi-a plăcut.
Pingback: Dexign. Logo-uri noi « Mirela Pete. Blog
Pingback: Perfect Strangers, Smoke on the water și alte bucurii « Mirela Pete. Blog
Pingback: Teme de vacanță « Mirela Pete. Blog
… Frumos ca te-ai gandit la acei parasiti… de noroi naclaiti
Prin a lumii graba, de-a trece la treaba
… Banul complice sa-si faca… cand MORTII nu intreaba!
Mă bucur că ţi-a plăcut 🙂
Poezia ta o gasesc de-a dreptul miscatoare si nici macar nu-s pusa asa in tema ca oamenii care sant confruntati direct cu situatia.
Mă bucur dacă versurile mele reuşesc să impresioneze.
Pingback: Preferinţă | VERONICISME
mai există oare o șansă acolo unde nimeni nu o mai vede?
Poate că da… Poate că există întotdeauana o şansă… Nu pentru fiecare în parte, ci pentru omenire în general.
Pingback: Gânduri muiate în ploaie parfumată | irealia
Pingback: Eu şi blogăritul | verojurnal
Pingback: Elucubra | Micile Mizerii
Pingback: Marile speranţe | VeroVers