Singura iubită
19 august 2012 39 comentarii
imagine preluată de pe addsite
Pe stradă e doar parfum de pustiu,
În clipa de noapte târzie.
Bătrân, felinarul, aşa cum îl ştiu,
Arunc-o lumină sălcie.
Bătrân şi dulăul, dar latră,
Cu ochii la cornul de lună.
Pisica se-ntinde pe vatră
Şi miaună scurt, de nebună.
Bătrână şi tu, stai la geam,
Fără de somn babă tristă.
Loveşte-n fereastră un ram –
Şi iar n-ai batistă…
De ce plângi, femeie ţicnită,
În vreme ce dorm în patul comun?
Îmi eşti, în sfârşit, singura iubită,
Doar moartea-ţi mai e rivală acum…
18 august 2012
Am vrut să scriu ceva pentru parfumul străzilor, dar… n-a fost să fie, a ieşit asta. Şi, fiindcă tot am comis-o, o trimit şi la life in pictures.
Despre Vero
VeroVers 
🙂 vero, vero…
ApreciazăApreciază
😀 Da…?
ApreciazăApreciază
Pleoape deschise
într-un alt gât adânc
gura ne-o cască.
(aoleo, numa-n haiku-uri îmi vine să comentez :)) ) încetează, almanahe!
ApreciazăApreciază
încetează almanahe că te spui lu vero! 😆
ApreciazăApreciază
Tocmai am zis cum trebuie pedepsită! 😆
ApreciazăApreciază
O să le-adunăm într-o carte, sau în niscai… almanahe! 😆
ApreciazăApreciază
almanahe…cu poz(n)e! şi g(l)umă de mestecat. :))
ApreciazăApreciază
Facă-se voia ta! 😆
ApreciazăApreciază
glumă de mestecat? 😆
ApreciazăApreciază
Asta se publică mîine, pe blogul de fugă. 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, TIbi!
ApreciazăApreciază
Cam trist… 😦
ApreciazăApreciază
Cum le ştii tu pe toate, ca o şerpoaică mare! 😆
ApreciazăApreciază
Poate că aşa pare, Zina; am mai găsit doar ceva de luat în râs, chiar dacă râsul e amar. 🙂
ApreciazăApreciază
Stranie strada…cu parfum de pustiu, de strada batrana…
Si poezia mi-a dat o stare cam stranie 😉
O saptamana frumoasa sa ai, Vero!
ApreciazăApreciază
Am constatat că aşa sunt noaptea străzile unui oraş de provincie, miros a pustiu. Celui în care stau i-a răposat zona industrială, o grămadă de locuitorii i-au plecat să lucreze în Italia… Noaptea e pustiu chiar şi bulevardul pe care stau – îl privesc de la etajul cinci şi, cât văd cu ochii, pe trotuar nici ţipenie de om. Nici maşini nu prea trec…
Cât despre starea stranie pe care ţi-a dat-o poezia, mă bucur: se cheamă că şi-a atins unul dintre scopuri 🙂
O săptămână frumoasă tuturor!
ApreciazăApreciază
Imi place, cuvinte si rime,si atmosfera cumva… dar da,e cam trista,asa ca nu ma pot hotari ce simt in privinta poeziei asteia 😀
ApreciazăApreciază
Nu e obligatoriu să te hotărăşti! 😀
ApreciazăApreciază
Ahaha, bună poezia. 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Desenele străzii | Idei Înghesuite
Imi place. Poate ca ma simt eu mai confortabil in spatii de poezie cunoscute, de cate 4 versuri… Pe baba trista plansul a luat-o pe nepregatite…
ApreciazăApreciază
Şi eu mă simt mai confortabil tot în spaţii de poezie cunoscute – cele cu care m-am deprins din copilărie 🙂
ApreciazăApreciază
Cât adevăr!
Când, în sfârşit, a ajuns intre toate
singura, unica iubită şi dorită
moşneagul ei ar vrea, dar nu poate
iar ea nu-i nici măcar dezamăgită!
ApreciazăApreciază
Cam aşa ceva! 😀
ApreciazăApreciază
Reblogged this on ropot de secunde….
ApreciazăApreciază
Ce aproape este poezia ta de toamna tristă de azi! Cu frunzele ude, cu ceața lăptoasă, cu sufletul meu bătrân pus pe masă, dorințe deșarte, pe jos frunze moarte, și trupu-mi bătrân plecând spre „departe”!
Mi-ai adus aminte că tinerețea nu se numără în ani, ci în vise neîmplinite, încă! Mai am multe vise cărora le aștept sorocul realizării!
Frumoase versurile tale!
ApreciazăApreciază
Atunci înseamnă că nu ţi-ai pierdut tinereţea! E bine când o putem păstra în suflet!
Mă bucur că ţi-au plăcut versurile!
ApreciazăApreciază
Sufletul rămâne tânăr, de parcă trecerea anilor nu ar lăsa nici un semn! Doar oasele scârțâie împotrivă-mi, că am ținut-o tot într-o greșeală!
Trebuia să-ți las un semn și aici, în locul pe care nu l-am vizitat până acum, dar care are multe minuni ascunse prin unghere!
Voi mai trece pe aici, să-mi caut tristețile sau bucuriile!
ApreciazăApreciază
Eşti bine-venit oricând 🙂 Şi versurile stau cuminţi şi aşteaptă…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru această îngăduință!
Să ne reîntâlnim cu bine!
ApreciazăApreciază
Nu e propriu-zis o îngăduinţă, în sensul că pe blog poate intra oricine doreşte.
Dar mă bucur când mă vizitează aici cineva căruia îi plac poeziile mele şi care îmi lasă şi comentarii 🙂
Cu bine să fie mereu!
ApreciazăApreciază
Uneori, comentariile ascund sub cuvinte câte un gând frumos! Știu că nu aveam nevoie de o permisiune specială, dar îmi face plăcere să te pot vizita aici, chiar dacă, pentru moment nu mai continui cu acest proiect, pentru că am descoperit valori ce credeam că sunt pe cale de dispariție! O astfel de descoperire îmi umple inima de bucuria că lumea încă mai merge înainte, așa cum cred eu că ar trebui să înaintăm!
ApreciazăApreciază
Şi sper că va continua să meargă în sensul ăsta, fiindcă şi eu cred că e cel corect 🙂
ApreciazăApreciază
Și iată cum se găsesc doi oameni care gândesc, măcar în parte, la fel!
Bine te-am găsit, soră a mea!
ApreciazăApreciază
🙂
Da, se pare că lumea e mică – şi internetul a micşorat-o şi mai mult, aducându-ne mai aproape unii de alţii! Şi cei care se aseamănă reuşesc, mai curând sau mai târziu, să se adune 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: moment vesel | Ketherius
Pingback: Concurs „Moment umoristic” | Dianaticus Cudi
Pingback: De sezon, asezonate | VERONICISME