Nesfârşita cale…
12 septembrie 2011 58 comentarii
Pentru mine, pădurea e un labirint de copaci, o reţea întunecată de poteci întortocheate. De aceea, parfumul pădurii (despre care au scris Mirela, Sara, Lili, Max Peter, Gina, Shayna, Rokssana, Gabi, October Cat) e, pentru mine, parfumul rătăcirii pe o cale nesfârşită…
.
Şi noaptea e neagră.
Şi drumul e lung…
Şi umblu, şi umblu,
Şi nu mai ajung.
.
E-ngustă cărarea,
Urcuşul e greu,
Ş-apoi către vale
Alunec mereu.
.
De-ajung la răscruce,
Mi-arunc ochii roată.
Cărări sunt mai multe,
Dar care-i cea dreaptă?
.
Şi deasă e bezna,
Şi stele nu sunt,
Iar norii cei negri,
Şi luna ascund.
.
Arar, văd în zare
Un far solitar.
Apare… dispare…
Eu merg în zadar…
noiembrie 1981
.
Despre Vero
VeroVers 
Pingback: calea « psi-words
Pingback: Calea | Tiberiuorasanu's Blog
Poate paradoxal, pentru ca asa ar putea sa-ti para, cititorii ar trebui sa-ti multumeasca, nu tu lor 🙂 Asta e calea dreapta…
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Frumoasă poezie ! Foarte frumoasă! Cât adevăr !
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, mă bucur că-ţi place!
ApreciazăApreciază
Minunat
ApreciazăApreciază
Mulţumesc 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Calea | Dictatura justitiei
Pentru fiecare dintre noi calea dreapta este probabil alta… 🙂
Iti multumim Vero pentru talentul si sensibilitatea aparte pe care le imparti cu noi!
ApreciazăApreciază
Şi eu vă mulţumesc tuturor pentru aprecieri şi pentru comentariile încurajatoare.
ApreciazăApreciază
Pingback: Provocare-Calea | Cataratorii
Pingback: Crimă şi pedeapsă | Ioan Usca
Intersectii..Ca-n viata…
ApreciazăApreciază
Mda… 🙂
ApreciazăApreciază
te însoţesc pe drumul virtual de o bună bucată de vreme şi astăzi, ca mereu, nu îmi pare rău!
mulţumesc mult pentru că eşti, pentru că scrii.
ApreciazăApreciază
Şi eu îţi mulţumesc – din aceleaşi motive 🙂
ApreciazăApreciază
ciudat amestec de inutil cu o speranta firava, care te impinge totusi inainte.
cat suntem vii, inca mai exista sansa, nu? 🙂
ApreciazăApreciază
În capul meu au fost – şi încă mai sunt – multe amestecuri ciudate 😀 Dar e adevărat că mi-am păstrat întotdeauna (măcar în subconştient) o rază de speranţă.
ApreciazăApreciază
Pingback: Calea | Redsky2010's Blog
Pingback: cutia cu maimute » Blog Archive » Calea
Pingback: calea | Rokssana's Blog
Eu deja ma simt acolo…mergand de una singura prin noapte,incercand sa ajung la destinatie…
ApreciazăApreciază
Mă bucur dacă versurile au efectul ăsta 🙂
ApreciazăApreciază
alegeri sunt la tot pasul..cateodata gasim calea si ne bucuram, alteori ratacim calea…ne asumam si cautam iar…si cautarea asta face viata frumoasa , ii adauga farmec
ApreciazăApreciază
Da, probabil că altfel n-ar avea nici un haz – ca o poveste fără personaje negative 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 83) | Teo Negură
Pingback: Menuet…. | lunapatrata
Pingback: Calea… | BLOG D'AGATHA
Pingback: Miercurea cu imagini. Frunze dansând toamna « Mirela Pete. Blog
Pingback: Still alive and kicking…. | androxa
Pingback: Miercurea fara cuvinte…Cricket in our bedroom…. | androxa
Pingback: Speranţa | Gabriela Elena
Pingback: Parfumul roadelor toamnei. Poveste parfumată « Mirela Pete. Blog
Pingback: Biserica Romano-Catolică Sfântul Petru din Cluj-Napoca « Clipe de Cluj
„De aceea, parfumul pădurii (…) e, pentru mine, parfumul rătăcirii pe o cale nesfârşită”
Splendid!
Frumoasă poezie…
O duminică parfumată! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc!
O duminică pe placul tău! 🙂
ApreciazăApreciază
Cred că fiecare are o anumită legătură cu Pământul, cu anumite zone. Eu mă simt acasă, în pădure.
Mulţumesc pentru poezie.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc şi eu – pentru popasul în pădurea mea 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Pădurea cu arome de… vis | innerspacejournal
Să știi că uneori ajungi să aluneci de nu-știi-unde către ”cale” 🙂 Îmi place!
ApreciazăApreciază
:)…
ApreciazăApreciază
Pingback: cand intru in padure | Rokssana's Blog
Pingback: Nicholas Roerich (9 octombrie 1874 – 13 decembrie 1947), pictor rus | my heart to your heart
Pingback: Jean-Baptiste Regnault (9 octombrie 1754 – 12 noiembrie 1829) | my heart to your heart
Pingback: Povestea parfumata a plimbarilor prin pădure | my heart to your heart
Eu zic ca padurea ta e luminoasa si vei gasi iesireaa din noapte.
Poate ca ai gasit-o!
ApreciazăApreciază
Da, am găsit-o…. fiindcă am avut timp din belşug. Din momentul în care am scris poezia s-au scurs aproape 30 de ani 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: parafrazare + refolosire + îndemn = | ropot de secunde...
Mi-am petrecut propria mea întoarcere în timp, ca să pot afirma că prea ades ne scufundăm în pădure și ne pierdem pe cărări necunoscute, în căutarea celei drepte! Și chiar dacă avem impresia că am descoperit-o, căutarea continuă.
Sincer, prefer această variantă de final, căci în perenitatea vieții găsesc mereu goluri și cărări ce nu duc nicăieri, căutări deșarte dar și întâmplări ce-mi descoperă mirific unele adevăruri ale vieții! Mă regăsesc aici, cu permanentele mele căutări, …
ApreciazăApreciază
Asta e adevăta variantă de final. 🙂 Cealaltă e o simplă adaptare (fără legătură cu ceea ce am simţit eu când am scris versurile), ca să pot face legătura cu solicitarea unui vot pentru proiectul „semn către carte”. (Solicitarea e sinceră, nu e un articol scris la comandă.)
Mă bucur că te regăseşti; înseamnă că nu sunt singură „pe-aceste mereu mişcătoare poteci”…
ApreciazăApreciază
Bănuiam atât varianta cât și sinceritatea solicitării, atâta doar că eu am propriile mele suspiciuni cu privire la „Tara lui Andrei”. Dar pe acestea din urmă le păstrez doar pentru mine, căci nu am argumente solide.
ApreciazăApreciază
Am găsit şi eu un pe un blog un articol cu suspiciuni – era destul de confuz, aşa că nu ştiu ce să cred.
Însă proiectul „semn Spre carte” e iniţiat şi susţinut de oameni de bună credinţă, prin urmare, dacă va obţine o finanţare, banii vor fi cheltuiţi într-un scop nobil, ca să zic aşa, deşi nu-mi plac „vorbele mari”; şi, dincolo de asta, aş zice că „dedesubturile” „Ţării lui Andrei” nu contează. Oricum se vehiculează nişte bani şi, indiferent ce s-ar ascunde în spatele lor, de ce nu le-ar oferi unor copii o bucurie?
În concluzie, am votat proiectul şi i-am îndemnat şi pe alţii să-l voteze.
Dar, fireşte, nu oblig pe nimeni şi nu am nimic împotriva celor care, dintr-un motiv sau altul, aleg să n-o facă 🙂
ApreciazăApreciază
Despre „Semn spre carte” nu am decât vorbe bune!Aș spune că, într-un fel, am participat și eu, dar nu în mod direct.
ApreciazăApreciază
Asta mă bucură 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Parfumul regretelor? | ropot de secunde...
Pingback: Far în ceaţă | Idei Înghesuite
Pingback: Stele care pier fără să cadă de pe cer | Vero Versiuni