Dorinţă
31 ianuarie 2011 44 comentarii
fotografie distribuită prin e-mail
.
Mi-e dor de tihna-ncremenită
Undeva, în vremi uitate…
Mi-e dor de liniştea ciuntită
Acum de zgomote ciudate.
.
Tot caut în zadar tăcerea
Şi pacea fără de sfârşit.
De vreau să mor? Nu, vreau puterea
De a pluti prin infinit.
.
Vreau să găsesc o galaxie
În care-i doar natura moartă,
În care încă nu-i născută
Materia ce viaţă poartă;
.
S-admir doar măreţia morţii –
Nu să o simt că mă sufocă,
Să zac o clipă liniştită,
Scăldată-n pulbere de rocă…
25 februarie 1975
.
Completare (12 mai 2013)
Fiindcă titlul poeziei coincide cu tema psi-lunelilor de mâine, o înscriu în tabelul jocului, care se află pe blogul lui psi şi care vă va conduce către alte postări, tastate de alte degete, dar cu acelaşi titlu.
Despre Vero
VeroVers 
Cred că este o poeyie mult mai actuală decât în vremea în care ai scris-o… Locurile cu liniște, de meditație sunt din ce în ce mai rare… iar intimitatea gândului îți este deranjată și în peșterile-ascunse…
ApreciazăApreciază
Da, ai dreptate… 😦
Am uitat de ce simţeam atunci nevoia de linişte, însă acum am momente când nu suport nici casetofonul din maşină, mai ales dacă sunt eu la volan 😦
ApreciazăApreciază
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 53) | Blogul lui Teo Negură
Pingback: Pildă trilingvă « Ioan Usca
Pingback: Peste un milion de egipteni in Piaţa Tahrir din Cairo protesteaza impotriva lui Hosni Mubarak
Pingback: Dor ucigaş | Cristian Dima
Pingback: Jucărie | Un blog cu năbădăi
Pingback: De ce bloggerim? | Gabriela Elena
Pingback: Parca-mi-aş odiseea | Blogul lui Teo Negură
Nu acolo este… 🙂
ApreciazăApreciază
Ce nu este acolo? Şi ce înţelegi prin „acolo”? 😛
ApreciazăApreciază
„Vreau să găsesc o galaxie
În care-i doar natura moartă,
În care încă nu-i născută
Materia ce viaţă poartă;”
Viata e perpetua… Nu a incetat sa existe niciodata, inclusiv Big Bang etc…
In filozofia Samkya se spune:
„Ce este, este, ce nu este, nu este.” in perfect acord cu legea lui Lavoisier… Deci nimic din ceea ce este, nu va disparea vreodata, si nimic din ceea ce nu este, nu va putea aparea vreodata. 🙂
„Mi-e sete de repaos..” cum spunea Luceafarul lui Em. este iar dorinta care nu poate fi implinita… caci si la 0K exista vibratie atomica… Dar lasand deoparte … Ceea ce se doreste este…. LIBERTATEA absoluta, care evident nu poate fi asociata cu limitatile corporale… Iar…”moartea” nu e nici ea „Libertate Absoluta” caci e conditionata de karma renasterilor care vor urma… Deci..?! Acum si aici! Adica a dobandi libertatea absoluta in forma intrupata…ce altceva ar mai putea inlantui spiritul, inafara trupului si karmei?!
E… ‘posibil”? Eu cred ca…. „merita incercat”! 🙂
ApreciazăApreciază
Eu aş zice că „vibraţia atomică” nu e sinonimă cu „viaţa”, sau, oricum, cu ceea ce înţelegem noi prin „viaţă” 🙂
ApreciazăApreciază
vibratia atomica arata ca „nu exista repaos”, la asta se refera…
„Viata” se pare ca e… „una singura” cu multe mahifestari…. Asa cum celulele din corp, fiecare e vie,dar viata e data de unicitatea constiintei acelui organism… Se poate extrapola… „oricat” 🙂
ApreciazăApreciază
Da, se poate filozofa/extrapola la nesfârşit, dar n-am scris poezia asta cu gândul la repaosul absolut, ci doar la încremenirea (relativă) a materiei lipsite de viaţă 😛
Am avut un acces de… melancolie sumbră, atât şi nimic mai mult.
ApreciazăApreciază
Poate ca nici din perspectiva mineralului, a …”rocii”, cele prin care trecem noi, nu e…”viata”! 🙂 Cand de gandesti la miliardele de ani de existenta ale rocilor, comparativ cu… cateva cicluri solare ale noastre, si cateva zeci de mii de cicluri ale „speciei” (teoria oficiala!) noi…. „nici n-am existat” ! Poate „emotiile pietrelor” dureaza …cateva milioane de ani, fiind „cateva”, in toata existenta lor! Asta da,….”profunzime” ! 😀
ApreciazăApreciază
Poate…
Dar eu am privit lucrurile din perspectiva mea.
ApreciazăApreciază
„I did it… my way…” 🙂
Frumoasa poezie…
ApreciazăApreciază
„I always do it my way:” 🙂
Mulţam…
ApreciazăApreciază
Pingback: Psiluneli-Dorinţa | Cățărătorii
Pingback: Dorinţa | Tiberiuorasanu's Blog
tot sf, vero? chiar şi în vers? 🙂
ApreciazăApreciază
Deh, fiecare nu ţicneala lui! 😆
Pe mine SF-ul mă fascinează – e locul unde imaginaţiei nu i se impune absolut nicio limită 🙂
ApreciazăApreciază
îţi iese tare bine. mie îmi place. 🙂
ApreciazăApreciază
😳 Mulţumesc. 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Pestisorul auriu si dorinta | Fata din vis
Ştii ce e extraordinar la SF? Că e mereu de actualitate. Când găseşti locul acela liniştit, chiar de-ar fi într-un univers paralel, ia-mă şi pe mine la plimbare, te rog! :))
ApreciazăApreciază
S-a făcut, te ţin la curent! 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Hai, şî | Alma Nahe
Pingback: Dorința | Dictatura justitiei
Tu ai puterea de-a pluti în infinit!
Te uită în oglindă: ochi lângă ochi!
ApreciazăApreciază
Ăla e infinitul din mine – unde nu e linişte niciodată 😛
ApreciazăApreciază
Pingback: Dorință – psi-luneli | innerspacejournal
Îți doresc liniște!… 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
atata liniste? atata relaxare? poate din cand in cand face bine, macar sa ni se faca dor de zarva si ne-liniste.
ApreciazăApreciază
Nu mai ştiu de ce simţeam nevoia de linişte în momentul respectiv (acum 38 de ani)… Poate fusese prea multă zarvă… Sau mă dezamăgise ceva, sau cineva…
ApreciazăApreciază
oho, a trecut ceva de atunci…. motive de cautare a linistii se gasesc oricand insa
ApreciazăApreciază
Aşa e, se găsesc 🙂
ApreciazăApreciază
E o poezie scrisă de tine ?
ApreciazăApreciază
Toate poeziile de pe blogul ăsta sunt scrise de mine.
ApreciazăApreciază
Când citesc câte o poezie de la tine, parcă mi se dezumflă tot interesul meu în a scrie poezii.
Este invidie pură
ApreciazăApreciază
Sincer, mie mi se întâmplă acelaşi lucru când citesc poeziile tale! 🙂
ApreciazăApreciază
😆
ApreciazăApreciază