Traducere – Cântecul lui Katniss pentru Rue


Foto: Samsara

În inima luncii, sub salcia deasă,
E patul de iarbă, e perna frunzoasă.
Pe ea culc-obrazul şi pleoapele-nchide.
O să fie soare când le vei deschide.
.
Aici ţi-e-adăpostul, aici e căldură,
Aici margarete te apăr’ de ură.
Aici vise dulci dimineaţa-mplineşte,
Aici al meu suflet oricând te-ndrăgeşte.
.
În inima luncii, de lume ascunse,
Sunt raze de lună şi mantii de frunze.
Tu uită durerea, necazuri aruncă;
În zori dispărea-vor cu toate din luncă.
.
Aici ţi-e-adăpostul, aici e căldură,
Aici margarete te apăr’ de ură.
Aici vise dulci dimineaţa-mplineşte,
Aici al meu suflet oricând te-ndrăgeşte.

din
Jocurile foamei (The Hunger Games) de Suzanne Collins
NEMIRA, aprilie 2009

.

.
Redistribuire 🙂
Azi, 16 ianuarie 2012, cântecul lui Katniss merge la Life in Pictures
şi
răspunde în acelaşi timp a doua provocare din acest an a „clubului psi”, pentru că în momentul de faţă e cea mai reuşită traducere a unui cântec dintre cele pe care le-am făcut vrând-nevrând, fiindcă sunt incluse în diverse romane (mai găsiţi pe acest blog şi traducerea „Copacului Spânzuratului” din Revolta şi a rap-ului lui Sushi K din SnowCrash).
La aceeaşi provocare au mai răspuns: psi, redsky, blueriver, virusache, cita şi iar cita, almanahe, scorpio, dagatha, abisuri, dictaturajustiţiei
Anunțuri

Despre Vero
Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))

36 Responses to Traducere – Cântecul lui Katniss pentru Rue

  1. Vero says:

    Originalul:

    Deep in the meadow, under the willow
    A bed of grass, a soft green pillow
    Lay down your head, and close your sleepy eyes
    And when again they open, the sun will rise.

    Here it’s safe, here it’s warm
    Here the daisies guard you from every harm
    Here your dreams are sweet and tomorrow brings them true
    Here is the place where I love you.

    Deep in the meadow, hidden far away
    A cloak of leaves, a moonbeam ray
    Forget your woes and let your troubles lay
    And when again it’s morning, they’ ll wash away.

    Here it’s safe, here it’s warm
    Here the daisies guard you from every harm
    Here your dreams are sweet and tomorrow brings them true
    Here is the place where I love you.

  2. Samsara says:

    Frumoasa poza !

  3. Pingback: Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, a fost retinut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru o sponsorizare de 125.000

  4. Diana Alzner says:

    Mi se pare mult mai greu să traduc versuri. Trebuie să sune a poezie şi în limba română… 😀
    Ţie ţi-a reuşit minunat. Sună mai muzical în româneşte.

  5. Pingback: 27 Ianuarie « Ioan Usca

  6. Pingback: Ultima mea umbră | Blogul lui Teo Negură

  7. Pingback: O aşa-zisă valorificare superioară a unui comentariu cu o duzină de cuvinte | VERONICISME

  8. Frumoase versuri!Traiasca ,traducatoarea! :))

  9. Pingback: psi-words » un cântec

  10. redsky2010 says:

    mi-e dor de verde si de linistea luncii, la adapost de tristeti si curgand odata cu apa…
    frumoase versuri, o traducere melodioasa!

  11. Pingback: Un cantec | Redsky2010's Blog

  12. cita says:

    Vero, felicitari! traducerea versurilor implica creeatie si talent. de fapt traducerea nu este un lucru oarecare. Eu am citit in franceza romanul ONE DAY al lui David Nicholls de doua ori caci prima traducere nu m-a satisfacut de loc. Apoi am observat ca erau doua – una probabil agreeata de autor… E esential ca traducatorul sa fie bun.
    Poezia mi-a placut!
    Vorba virusului: traiasca traducatoarea! 🙂

    • Vero says:

      Traduc versuri de nevoie, când dau peste ele în romanele pe care le primesc de tradus; se întămplă destul de des să dau peste versuri care n-au fost deja traduse în română, sau a căror traducere e foarte greu de găsit. Iar faptul că am scris poezii în tinereţe îmi e de mare folos.
      Şi da, e esenţial ca traducătorul să fie bun. Însă aprecierea editurilor se opreşte adesea la nivelul cuvintelor: „Ne plac traducerile dv., sunteţi un colabotator valoros, dar din păcate nu putem face plata acum, încercăm săptămâna viitoare, vă mulţumim pentru înţelegere” 😛

  13. psi says:

    inspirată algerea ta. cred şi eu că traducerea poeziei este mult mai dificilă, o spun doar ca un cititor de poezie, nicidecum ca un specialist, pentru că nu sunt… frumoasă poezia… tare frumoasă.

    • Vero says:

      Da, am constatat pe pielea mea că traducerea poeziei e mult mai dificilă, mai ales fiindcă engleza e mult mai… concisă decât româna. E foarte greu – uneori chiar imposibil – să nu pierzi nimic din mesajul iniţial 😦

  14. Pingback: Un cântec… | Almanahe's Weblog

  15. almanahe says:

    Un vânt de primăvară poemul, deschizând un ochi al zeiţei primăverii.

    Şi…Vero, îţi atrag atenţia că faci ca traducerile să nu mai fie rentabile! 🙂

    • Vero says:

      Mă bucur dacă versurile lasă impresia asta.
      Dar zău nu dau nici un atac la adresa rentabilităţii :), la mine tradusul nu e nicidecum un hobby (deşi îl fac cu plăcere), aici sunt numai versuri din romane sau povestiri traduse de mine, contra cost.

  16. Pingback: un cântec

  17. Pingback: Un cântec | BLOG D'AGATHA

  18. dagatha says:

    ambele variante au farmecul lor. cea originală pentru că este originală…, iar cea în limba română pentru că sunt atât de calde cuvintele românești, și de expresive…

  19. Pingback: Un cantec | Abisuri

  20. Pe un astfel de câmp nu poți să fii decât ca în versuri :
    ”Aici ţi-e-adăpostul, aici e căldură,
    Aici margarete te apăr’ de ură.
    Aici vise dulci dimineaţa-mplineşte,
    Aici al meu suflet oricând te-ndrăgeşte.”

    Frumoase versuri !
    Fără ură !

  21. Pingback: Pentru ce (nu) am blog? | BLOG D'AGATHA

  22. Pingback: Jocurile Foamei – recenzie de film | Book Buzz

  23. Pingback: Shocking breaking news | Micile Mizerii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: