Blestemul… celei care ştie

poză primită prin e-mail

.

Negru blestem străjuieşte neagra poartă de cetate

Unde corbul stirpea-şi creşte şi-urlă bufniţa în noapte.

Blestem ce-i aruncat cu ură de-o vrăjitoare cu ochi răi

De-a cărei frică tremură copaci pe margini de cărări.

*

Între zidurile negre nu se naşte niciodată

Un copil căruia-n viaţă fericirea-i va fi dată.

Poat’ să aibă munţi de aur, el doreşte doar iubire;

Numai dragostea contează, banii n-aduc fericire.

De iubirea a găsit-o, banul îl tot ocoleşte;

Ce-nţelege din iubire trenţărosul ce cerşeşte?

Iar de are ascunse-n hrube bogăţii lucind în bezne,

De-are dragoste deplină şi în jur flori şi miresme,

Boala-l macină cu râvnă, de nu – e de hoţi prădat;

Tam-nesam îşi rupe-o mână, îl muşc-un câine turbat.

Nu există fericire, însă viaţa e frumoasă;

E mai bună decât moartea viaţa cea mai ticăloasă!

*

De-asta râde vrăjitoarea, chicoteşte de-ani, de ere:

Prea s-agaţă strâns de viaţă bietele făpturi mizere.

Şi cum se târăsc grăbite prin noroi clisos de patimi,

Şi cum varsă în neştire nefolositoare lacrimi…

*

Râde-ntr-una vrăjitoarea şi blestemul ei răsună:

Nu există fericire, moartea leac… Dar viaţa-i bună!

27 februarie 1975

.

Pe tema “celei care ştie” au mai scris: redsky2010, psipsina, papagigli, scorpio72, Carmen, virusverbalis, Grişka, Sara, dagatha, pisicaru

.

Mulţumiri pentru pinguitorii: Rokssana, Teologul, Ana Usca, Androxa, Theodora, Caius, Carmen, Shayna, Teo, Vania, Mirela Pete